Ministrul Culturii al Ucrainei a fost demis, după ce a alocat bani pentru un serial TV de comedie

Deputații Radei Supreme au aprobat joi, 27 iulie curent, demiterea ministrului Culturii, Alexandr Tkacenko. El și-a depus demisia, după ce a criticat Ministerul Culturii pentru decizia de finanțare a unui serial tv de comedie în plin război cu Rusia.

Deputatul Poporului Iaroslav Jelezneak a publicat pe contul său de Telegram o fotografie cu rezultatele votului: 321 de membri ai parlamentului ucrainean au susținut demisia lui Tkacenko, doar doi au fost împotrivă.

„Problema numirii unui nou ministru nu este pe ordinea de zi azi și cel mai probabil nu va fi săptămâna aceasta”, a adăugat Jelezneak.

Tkacenko și-a depus cererea de demisie după critici legate de decizia de a aloca 33,6 milioane de grivne (aproximativ 900.000 de dolari sau puțin peste 16 milioane de lei moldovenești) pentru filmările serialului tv de comedie «СМТ Ингулец». Potrivit ministrului, finanțarea culturii în timpul unui război nu este mai puțin importantă decât cumpărarea de drone. Tkacenko a insistat că instituția ajută la filmarea unui serial patriotic, iar statul ar trebui să susțină conținutul ucrainean.

Pe fondul dezaprobării acțiunilor Ministerului Culturii, președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a sugerat înlocuirea lui Tkacenko într-o conversație cu prim-ministrul Denis Șmigal.

Pe 21 iulie, președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk, a anunțat că parlamentul a primit o cerere de la Tkacenko cu privire la demiterea sa din funcția de ministru al Culturii și Politicii Informaționale al Ucrainei „din proprie inițiativă”.

În centrul intrigii serialului «СМТ Ингулец» se află doi programatori care au părăsit Harkov după începerea bătăliilor la scară largă. Aceștia ajung în satul Inguleț din regiunea Kirovograd, unde se alătură apărării teritoriale locale. Autorul ideii, producătorul șef al Prototype Production, Iuri Gorbunov, a explicat intenția de a crea un serial tv care să poată concura cu producția rusească de film. Potrivit acestuia, în top 20 de pe YouTube printre ucraineni se numără serialul de comedie «Интерны», în care actorul Ivan Ohlobîstin joacă unul dintre rolurile principale.

Total
0
Shares
Total
0
Share