Ministrul de Externe, Oleg Țulea, a avut o discuție cu omologul său armean

Stadiul actual al relațiilor moldo-armene a constituit subiectul discuției telefonice de astăzi a Ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene Oleg Țulea cu Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Armenia, Zohrab Mnatsakanyan.

Cei doi demnitari au convenit asupra necesității menținerii unui dialog politic activ la nivelul conducerii ambelor state, menționând necesitatea valorificării  potențialului existent de cooperare în domeniile de interes reciproc, inclusiv sporirea schimburilor comercial-economice. În acest sens, a fost confirmată disponibilitatea de a organiza cât de curând reuniunea ordinară a Comisiei mixte bilaterale de colaborare comercial-economică.

Totodată, a fost confirmat interesul față de promovarea unui dialog activ pe linia ministerelor de externe, fiind înalt apreciată importanța interacțiunii celor două țări în cadrul organizațiilor internaționale și regionale.

Un subiect aparte al discuției a ținut de eforturile autorităților ambelor state pe plan național de combatere a răspândirii pandemiei COVID-19.

Citește și: Ministrul de Externe s-a întâlnit cu mai mulți membri ai Parlamentului European

Total
0
Shares
 
Total
0
Share