Ministrul muncii și protecției sociale: ”10 mii de familii care găzduiesc refugiați vor primi indemnizații din fonduri externe”

Numărul refugiaților ucraineni care se află acum pe teritoriul Republicii Moldova este de 86 de mii. O spune ministrul muncii și protecției sociale, Marcel Spatari. Potrivit ministrului, cea mai mare parte dintre cei care au fugit din calea războiului și-au găsit liniștea în familii-gazdă. Doar 5 mii de refugiați se află în centrele de plasament din Republica Moldova. Marcel Spatari dă asigurări că familiile care și-a deschis casele pentru refugiații ucraineni vor beneficia de ajutor în valoare de 3500 de lei, notează IPN.

Ministrul muncii și protecției sociale spune că de la începutul procesului de depunere a dosarelor, peste 10 mii de familii care găzduiesc refugiați s-au înregistrat pentru a beneficia de ajutor. Marcel Spatari dă asigurări că sprijinul financiar de 3500 de lei oferit familiilor-gazdă nu este alocat din bugetul de stat, ci din donațiile comunității internaționale.

„Aproximativ 10 mii de familii au apelat pentru acest ajutor. Procesul încă nu s-a terminat. Procesul de solicitare s-a încheiat, dar procesul de distribuție a acestor indemnizații este în desfășurare. Indemnizațiile de care beneficiază și refugiații și familiile gazdă sunt din fonduri externe, nu sunt bani din bugetul de stat, nu sunt din taxele cetățenilor noștri, este sprijin internațional”, a spus Marcel Spatari la postul public de televiziune.

Potrivit ministrului, o parte dintre refugiații care au ales la începutul războiului Republica Moldova, fie s-au îndreptat spre alte state europene, fie s-au întors în Ucraina. Marcel Spatari spune că afluxul de refugiați din prima etapă a războiului s-a temperat, totuși pe teritoriul Republicii Moldova rămân mii de copii ucraineni care necesită să fie înscriși la școală sau grădiniță.

„90 de centre de plasament pentru refugiați mai sunt active, dintre acestea 20 de centre ar putea fi închise pentru că nu mai au mulți refugiați. În total, sunt plasați 5 mii de refugiați. Cei mai mulți dintre refugiați sunt în comunitate, nu sunt în centre de plasament. Acum sunt 86 de mii de refugiați pe teritoriul Republicii Moldova. Cu cât trece mai mult timp, cu atât sunt mai mari șansele ca acești refugiați să rămână la noi și să se integreze în societate. Aproape jumătate din refugiați sunt copii, sunt multe mame cu copii. Acești copii au nevoie de acces la educație, de grădiniță, școală. Cei mai mari învață online. La Moldexpo a fost amenajat spațiu pentru ca să poată avea loc lecțiile online în limba ucraineană. Alți peste 2000 de copii au fost înscriși în instituțiile noastre de învățământ”, a mai spus ministrul muncii și protecției sociale.

Potrivit lui Marcel Spatari, de la începutul crizei refugiaților, au fost recepționate 499 loturi de ajutoare umanitare, dintre care cele mai multe în adresa organizațiilor neguvernamentale – 244 loturi, comunităților religioase – 103 loturi, autorităților publice locale – 46 loturi.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share