Actual

Ministrul Oleg Țulea a participat la cea de-a 130-a reuniune a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei

Pinterest LinkedIn Tumblr

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Oleg Țulea, a participat la cea de-a 130-a reuniune a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, care s-a desfășurat în format de videoconferință sub auspiciul Republicii Elene, care deține președinția în exercițiu în cadrul organizației.

În intervenția sa, ministrul Oleg Țulea a evidențiat celebrarea în acest an a mai multor evenimente, printre care cea de-a 70-a aniversare a Convenției europene a drepturilor omului și cea de-a 25-a aniversare de la aderarea Republicii Moldova la Consiliul Europei – un veritabil partener al țării noastre, precum şi un garant al democrației pe continentul european.

În pofida pandemiei COVID-19 și noilor provocări, cooperarea intensă între Republica Moldova și Consiliul Europei a continuat, fiind remarcate rezultatele Grupului de lucru de nivel înalt al Consiliului Europei privind reforma justiției, cu sprijinul căreia a fost elaborată și adoptată Strategia și Planul de acțiuni de profil.

Referindu-se la aniversarea Convenției europene a drepturilor omului, șeful diplomației moldovene a evocat importanța procesului de reformă a acestui tratat și, implicit, a obligației executării hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului de către toate statele părți, inclusiv în cauzele originare din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

Cu această ocazie, ministrul Oleg Țulea a adus mulțumiri Consiliului Europei pentru asistența valoroasă în domeniul promovării culturii democratice şi bunei guvernări oferite Republicii Moldova în cei 25 de ani de la aderarea la organizație.

Citește și: Ministrul Agriculturii participă la Conferința regională FAO pentru Europa

loading...

Comments are closed.