Externe

Ministrul Sănătății din Brazilia a fost demis pentru că nu a susținut relaxarea măsurilor de resticție

Pinterest LinkedIn Tumblr

Președintele brazilian de extremă dreapta, Jair Bolsonaro, și-a concediat joi ministrul sănătății, după o dispută cu el în privința măsurilor de relaxare și a cerut, din nou, ca statele să încheie ordinele de ședere la domiciliu despre care spune că afectează economia. Pandemia a ucis deja 2.000 de brazilieni, transmite BBC.

Bolsonaro l-a criticat public pe Luiz Henrique Mandetta pentru că a îndemnat oamenii să păstreze distanțarea socială și să rămână în casă. Mandetta a declarat că președintele brazilian i-a trimis o notificare că a fost demis. Bolsonaro nu a fost de acord cu aceste măsuri și a subliniat că virusul nu este altceva decât „puțină gripă”.

Cei doi sunt în contradicție de săptămâni întregi. Bolsonaro a criticat guvernatorii pentru impunerea restricțiilor susținute de experți în sănătate și de popularul ministru demis, Luiz Henrique Mandetta.

Bolsonaro a declarat că Mandetta nu ar aprecia pe deplin necesitatea protejării locurilor de muncă și a apelat din nou la reluarea activității în Brazilia, cea mai mare economie din America Latină.

„Trebuie să revenim la normal, nu cât mai repede posibil, dar trebuie să începem să avem o anumită flexibilitate”, a spus Bolsonaro. „Guvernul nu își poate permite să dea ajutoare de urgență pentru persoanele sărace pentru mai mult timp”, a spus el.

Noul ministru al Sănătății din Brazilia este Nelson Teich, care a declarat în prima conferință de presă că „există o aliniere completă” între el și președinte.

Politica lui Bolsonaro în privința limitării răspândirii infecțiilor cu coronavirus a nemulțumit cetățenii brazilieni care protestează din locuințe în fiecare seară.

Răspunsul Ministerului Sănătății la epidemie a fost evaluat „bun” sau „excelent” de 76% dintre brazilienii, în timp ce măsurile susținute de Bolsonaro sunt evaluate pozitiv de doar 33% dintre cei chestionați.

În Brazilia sunt 30.425 de cazuri confirmate și aproape 2.000 de persoane au fost ucise de pandemie.

Sursa: digi24.ro

Citește și: COVID-19 RUSIA // Vladimir Putin amână festivitățile legate de 9 mai

loading...

Comments are closed.