Naționaliștii din Bulgaria protestează împotriva bazelor NATO și cer demisia Guvernului

La Sofia s-au produs joi ciocniri între poliţia bulgară şi susţinători ai partidului ultranaţionalist Văzrajdane (Renaştere) care protestau împotriva politicilor guvernului prooccidental, cerând cabinetului să demisioneze şi închiderea bazelor militare ale NATO, scrie Agerpres.ro

Sute de protestatari care se opun sprijinului Bulgariei pentru Ucraina în războiul cu Rusia s-au adunat în faţa clădirii parlamentului, fluturând steaguri naţionale bulgare şi ruse, fluierând şi cerând alegeri anticipate în ţara care a trecut deja prin cinci scrutine în ultimii doi ani.

Mulţi au strigat „Demisia”, în timp ce forţe de intervenţie complet echipate protejau clădirile guvernamentale, inclusiv Ministerul Apărării în care unii protestatari au aruncat cu ouă.

Bulgaria, care a trimis arme în Ucraina, a ridicat săptămâna trecută interdicţia asupra cerealelor ucrainene.

„Bulgarii nu vor să participe la războiul dintre Rusia şi Ucraina, noi vrem să fim o ţară neutră”, a spus Neli Tiulekova, 60 de ani, femeie de afaceri. Ea a adăugat că bulgarii s-au opus trimiterii de arme în Ucraina, o măsură „care incită la război în continuare”.

Unii protestatari purtau pancarte pe care scria „Bazele americane afară! Bulgaria este o zonă de pace”, referindu-se la deschiderea unei noi baze militare pe teritoriul acestui membru al NATO.

„Ultimele instrucţiuni venite de la stăpânii Bulgariei, din SUA, este ca Bulgaria să facă o nouă bază militară”, a spus Kostadin Kostadinov, liderul Renaşterii, în faţa mulţimii care striga „NATO Out!”

Protestatarii şi-au încheiat acţiunea în faţa unui monument al armatei sovietice şi s-au ciocnit cu poliţia care încerca să-i împiedice să se apropie de monument, care a fost înconjurat cu schele din motive de securitate.

Guvernul a decis să desfiinţeze monumentul.

Neli Balabanska, 51 de ani, inginer electronist, a spus că speră că protestele vor forţa guvernul să plece.

Separat joi, Bulgaria a expulzat un cetăţean rus şi doi belaruşi şi le-a interzis intrarea în Bulgaria în următorii cinci ani din ordinul Agenţiei de Stat pentru Securitate Naţională (SANS), a informat presa locală.

Total
0
Shares
Total
0
Share