Negocierile dintre Rusia și Ucraina: Kremlinul nu mai cere „denazificarea” Ucrainei

Rusia este gata să renunțe la o serie de cerințe în timpul negocierilor cu Ucraina. Astfel, Federația Rusă ar putea să renunțe și la cerința ce ține de „denazificarea” Ucrainei. Acest lucru a fost declarat pentru Financial Times de către patru surse, care știu mai multe lucruri despre negocierile dintre cele două țări, scrie Meduza, citat de Realitatea.md

Moscova și Kievul discută posibile acorduri în baza cărora Ucraina ar trebui să refuze aderarea la NATO în schimbul garanțiilor de securitate și a perspectivei de a adera la UE, au mai spus sursele.

Potrivit acestora, acordul elaborat acum nu conține cererile inițiale ale Rusiei ce țin de „denazificarea” și „demilitarizarea” Ucrainei, precum și protecția limbii ruse în țară.

Potrivit Financial Times, concesiile Moscovei se datorează faptului că ofensiva trupelor ruse a încetinit din cauza rezistenței ucrainenilor, care s-a dovedit a fi mai acerbă decât se aștepta.

De cealaltă parte, Ucraina și partenerii săi occidentali sunt încă sceptici în ceea ce ține de intențiile președintelui rus Vladimir Putin, mai notează ziarul. Ei se tem că Moscova ar putea folosi discuțiile ca o acoperire pentru a suplini trupele militare și pentru a crea un plan pentru o nouă ofensivă.

David Arakhamia, care este membru al delegației ucrainene la negocieri a declarat pentru Financial Times că cele două părți sunt aproape de un acord, dar a avertizat că lucrul dat trebuie tratat cu prudență. O altă sursă a declarat pentru Financial Times, că Kievul este îngrijorat de poziția Moscovei, care este în continuă schimbare.

Primele negocieri între Rusia și Ucraina au avut loc în Belarus, dar apoi au trecut în format video. O nouă întâlnire a delegațiilor Rusiei și Ucrainei are loc în Turcia în perioada 28-30 martie. Această rundă este prima întâlnire față în față a delegațiilor de la jumătatea lunii martie. Negociatorii au ajuns deja la Istanbul.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share