Primarul capitalei, Ion Ceban spune că nu are vreo intenție de a se regăsi într-o altă echipă politică, îndeosebi pe cont propriu. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Acces Direct” de la postul NTV, transmite Telegraph.md
Referitor la speculațiile din mass-media, precum că primarul capitalei ar intenționa să-și creeze propriul partid și că ar fi deja finanțat, Ceban spune că nu are de gând să se detașeze de echipa PSRM și nu este finanțat de nimeni.
Ceban mai subliniază importanța echipei PSRM cu care a lucrat foarte mult și are relații bune. Edilul reiterează că la ora actuală își onorează mandatul de primar, fiind pentru Chișinău.
„Nu sunt finanțat de nimeni, nu am zis că am o intenție acum sau în viitor să mă lansez în politică pe cont propriu sau ceva de genul ăsta. Nu mă detașez de echipa cu care am lucrat foarte mult și am relații bune. Atunci când ține de interesele municipiului, eu am avut o relație complicată și cu guvernul – nu este un secret, dar întotdeauna am reprezentat interesele locuitorilor Chișinăului” a declarat Ion Ceban.
Citește și: Platforma DA colectează donații pentru cheltuielile curente și alegerile din iulie