O delegație a Primăriei Chișinău se află în vizită de lucru la Riga

O delegație a primăriei Chișinău se află în vizită de lucru la Riga, Letonia. Perspectivele de dezvoltare a relațiilor bilaterale și schimbul de experiență au fost printre subiectele discutate de viceprimarul Ilie Ceban cu omologul său Edvards Ratnieks.

Totodată, reprezentanții municipalității au efectuat vizite de studiu la obiectivele de infrastructură, precum și la întreprinderea de transport public municipal din capitala Letoniei.

Un subiect aparte a ținut de intensificarea colaborării între Regia Transport Electric din Chișinău și compania de profil din orașul Riga, care presupune achiziționarea în perioada următoare a 43 de troleibuze rulate.

În ultimii ani, RTEC a cumpărat alte 25 de unități de transport rulate de model Skoda 24 Tr și Grand Solaris Trollino din orașul Riga.

Total
0
Shares
Total
0
Share