O femeie cu uter dublu a ajuns însărcinată. Poartă câte un bebeluș în fiecare uter

O femeie Alabama cu două utere poartă cîte o sarcină în fiecare dintre ele, aşteaptând naşterea a două fetiţe, un caz „uimitor” şi rar, potrivit medicilor, relatează The Guardian.

Kelsey Hatcher, o mamă de trei copii, în vârstă de 32 de ani, s-a născut cu o anomalie uterină rară numită ”uter didelf” sau uter dublu. Cu toate acestea, ea nu a fost diagnosticată cu afecţiunea până în primăvara trecută, când a descoperit că este însărcinată în fiecare uter.

Hatcher a spus că soţul ei aproape că nu a crezut-o.

„El a spus: „Minţi”. I-am spus: „Nu, nu mint”, a povestit Hatcher pentru NBC News.

Anomalia uterului dublu afectează aproximativ 0,3% dintre femei. Anormalitatea se formează la embrionul feminin foarte devreme în dezvoltare, în jurul a opt săptămâni de gestaţie, potrivit cercetătorilor în domeniul fertilităţii.

„Faptul că ambele ovare au ovulat în acelaşi timp, sau cam în acelaşi timp, este destul de uimitor”, a declarat dr. Hayley Miller, membru al depatamentului de medicină materno-fetală de la Stanford şi membru al Colegiului American al Obstetricienilor şi Ginecologilor.

În timp ce Hatcher se pregăteşte pentru doi copii, medicii se pregătesc să aibă personal suplimentar disponibil pentru travaliul său. Femeile cu două utere şi două cervixuri pot pune probleme speciale medicilor.

„Am îngrijit mulţi pacienţi cu două utere şi două coluri uterine şi, de multe ori, este dificil să inducem travaliul”, a spus Miller.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share