O femeie de 39 ani condamnată la 10 de închisoare pentru că a traficat-o pe sora prietenei sale

O femeie în vârstă de 39 de ani a fost condamnată la 10 ani de detenție după ce a traficat-o pe sora prietenei sale în 2013, într-o localitate din suburbia Moscovei.

Instanța a pronunțat decizia ca urmare a unui dosar penal trimis în judecată de către procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Inculpata este din Bălți și are vârsta de 39 de ani. Aceasta o cunoștea pe victimă din 2004. Femeia o rugase să-i găsească de lucru și aceasta i-a promis un serviciu bine plătit la o cafenea.

Femeia cu statut de victimă este din Ungheni, iar atunci avea vârsta de 31 de ani și a apelat-o pe inculpată (pe care o cunoștea de aproximativ 16 ani), așa cum era într-o situație financiară dificilă, după ce soțul care anterior lucra în calitate de zilier și-a fracturat piciorul, iar ea nu avea surse de venit pentru întreținerea celor patru copii (care atunci aveau vârste cuprinse între 2 și 11 ani).

Astfel, după ce i-a promis locul de muncă, inculpata i-a cumpărat și bilet la tren, la prețul de 5.000 ruble rusești – bani pe care acrodat ca împrumut. Însă, după ce deja se deplasa cu trenul spre Moscova, inculpata i-a comunicat că, de fapt, aceasta urma să presteze servicii sexuale în Moscova.

Deși victima nu a fost de acord, aceasta a fost impusă de situație să o facă, iar pe parcursul celor trei săptămâni a prestat servicii intermitent, în total 10 zile. În această perioadă, femeia a încercat să evadeze, dar complicii inculpatei au deposedat-o de pașaport și au invocat și obligația acesteia să le întoarcă datoria, prin continuarea prestării serviciilor sexuale clienților.

După revenirea în Moldova, femeia a solicitat autorităților tragerea la răspundere a inculpatei și a complicilor acesteia. Între timp inculpata a fost condamnată și într-un alt dosar, pentru trafic de copii. Prin urmare, în total, inculpata urmează să ispășească 17 ani în detenție. Suplimentar, Judecătoria Bălți a dispus și achitarea de către inculpată a peste 1.000 USD în calitate de prejudiciu material cauzat victimei.

Total
0
Shares
Total
0
Share