Externe

O groapă comună descoperită în Olanda conține scheletele a zeci de soldați britanici uciși de o bacterie în urmă cu peste 200 de ani

Pinterest LinkedIn Tumblr

82 de schelete au fost descoperite într-o groapă comună din orașul olandez Vianen, iar majoritatea aparțin unor soldați britanici care au murit infectați cu o bacterie într-un spital de campanie, informează BBC citând arheologii implicați în săpături.

Rămăsițele umane au fost descoperite lângă vechiul zid al orașului, în noiembrie 2020, iar apoi cercetate de antropologul legist April Pijpelink. 78 dintre schelete aparțin unor bărbați, iar majoritatea provin din sudul Angliei. „Cel mai probabil acești tineri au venit aici ca să lupte împotriva francezilor”, spune April Pijpelink.

Toți și-au pierdut viața din cauza igienei precare din spitalul de campanie, a declarat ea pentru BBC. „Inițial, am crezut că tinerii au murit în urma rănilor suferite în luptă, dar în timpul cercetărilor a devenit clar că aproape 85% dintre ei au suferit una sau mai multe infecții, deși majoritatea rănilor lor s-au vindecat”.

Mostrele prelevate de la șase schelete și analizele oaselor au arătat că doi dintre tineri proveneau din sudul Angliei și altul dintr-un mediu urban englez. Alte două schelete analizate este posibil să fi aparținut unor olandezi, însă de descendență engleză, iar al șaselea provenea din Germania.

Acești tineri fuseseră tratați la un spital de campanie stabilit la castelul Batestein din orașul olandez Vianen. Întrucât este vorba despre o groapă comună și toți au murit în aceleași condiții, cele șase schelete analizate au fost suficiente, a declarat pentru BBC arheologul Hans Veenstra.

Două războaie au avut lupte în acea zonă în secolul 18, însă soldații britanici au fost implicați într-unul singur, campania din Flandra împotriva Franței, derulată între 1793 și 1795. Soldații germani au luptat atunci alături de britanici. Campania a făcut parte din Primul Război de Coaliție, luptat de Franța post-revoluționară și mai multe puteri europene, printre care Marea Britanie, Rusia, Prussia, Spania, Olanda și Austria.

Vârsta medie a celor aflați în groapa comună era de 26 de ani, deși existau și adolescenți. Aproximativ 60% dintre schelete prezentau urme a una sau mai multe infecții, însă toate aveau aceeași cauză: bacteria pneumococ.

loading...

Comments are closed.