O lebădă în doliu a blocat circulația a zeci de trenuri în Germania. Ce s-a întâmplat cu perechea sa

O lebădă aflată în doliu după moartea partenerului a blocat circulația a 23 de trenuri în Germania, timp de aproape o oră, a anunțat poliția germană, citată de AFP.

Incidentul a avut loc în 23 decembrie , însă a fost făcut public abia după cinci zile de autoritățile germane.

Cele două păsări s-au rătăcit și au ajuns pe linia de mare viteză care leagă Kassel de Göttingen, în centrul Germaniei.

Una dintre cele două păsări a murit, cel mai probabil după ce s-a agățat de cablurile electrice aeriene, potrivit unui comunicat al poliției din Kassel.

Partenera sa s-a așezat între șinele de cale ferată, lângă coprul lebedei moarte, blocând circulația trenurilor.

Pasărea a rezistat încercărilor de o îndepărta din apropierea căii ferate.

Au fost chemați pompierii, care au reușit să îndepărteze pasărea moartă și perechea sa de pe șine.

23 de trenuri au suferit întârzieri de circa 50 de minute în timpul operațiunii de salvare.

Potrivit societății britanice de protecție a păsărilor, în general lebedele formează perechi pe viață.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share