O persoană suspectă de Coronavirus a revenit în Moldova din Italia prin Moscova

Un adolescent a fost adus la spitalul de boli infecțioase “Toma Ciorbă” cu simptome de COVID-19. Acesta a fost preluat din aeroport, la intrare în țară.

Potrivit surselor noastre, adolescentul împreună cu mama sa au fost depistați datorită termoscanerul, când au sosit în țară cu un avion de pe ruta Moscova-Chișinău.

Oamenii legii au stabilit că cei doi au fost în Italia, iar de acolo au zburat spre Moscova, ulterior au venit la Chișinău.

Amintim că autoritățile noastre au interzis toate zborurile din și spre Italia, pentru a preveni răspândirea virusului de tip nou. La fel, au interzis să fie permise la bordul avioanelor spre Moldova persoanele care vin din zonele cu risc sporit, dar fac escală în alte țări.

Total
0
Shares
Total
0
Share