O promisiune făcută în urmă cu 30 de ani i-a îmbogățit pe doi americani cu aproape 12 milioane de dolari

Un bărbat din Wisconsin a decis să-și împartă premiul câștigat la loterie cu cel mai bun prieten al său, datorită unei promisiuni făcute în urmă cu 30 de ani, scrie The Guardian, citat de Digi24.ro

Tom Cook și Joseph Feenay și-au promis, în 1992, că dacă unul dintre ei va câștiga premiul Powerball, va împărți banii cu celălalt. Luna trecută, Cook a cumpărat biletul câștigător la loterie, obținând premiul de 22 de milioane de dolari.

“M-a sunat și mi-a povestit. Am crezut că este o glumă”, a declarat Feeney.

După câștigarea premiului, Toom Cook a decis să se pensioneze. Niciunul dintre cei doi prieteni nu au planuri mari cu banii, ci vor doar să se bucure de mai mult timp petrecut alături de familie.

“Acum putem face tot ceea ce ne place. Nu cred că există o situație mai potrivită pentru pensionare”, spune Cook.

După achitarea taxelor, cei doi au rămas, fiecare, cu suma de 5,7 milioane de dolari.

Citește și: Vastă operaţiune anti-mafie în Italia şi Elveţia: 75 de persoane arestate și bunuri de zeci de milioane, sechestrate

Total
0
Shares
Total
0
Share