Externe

Vastă operaţiune anti-mafie în Italia şi Elveţia: 75 de persoane arestate și bunuri de zeci de milioane, sechestrate

Pinterest LinkedIn Tumblr

Poliţia financiară italiană (GDF) a anunţat marţi o vastă operaţie anti-mafia în Italia şi Elveţia, în cadrul căreia 75 de persoane au fost arestate şi au fost sechestrate bunuri în valoare de 169 de milioane de euro, relatează AFP, citat de Agerpres.ro

„Un număr de 75 de persoane au fost arestate simultan în Italia şi Elveţia, fiind acuzate de crime grave, inclusiv asociere mafiotă, asociere în scopul traficului internaţional de droguri, spălare de bani şi corupţie”, a precizat GDF într-un comunicat.

Comunicatul nu specifică distribuţia geografică a acestor arestări, dar menţionează că, din partea italiană, peste 700 de poliţişti au participat la această operaţiune.

Potrivit parchetului elveţian, au avut loc percheziţii în cantoanele Aargau, Solothurn, Zug şi Ticino, în cursul cărora au fost confiscate arme şi muniţii.

Ancheta penală elveţiană vizează şase persoane, majoritatea locuind în Elveţia, şi se referă între altele la suspiciuni de trafic de bani falşi şi de arme.

Poliţia italiană a mai afirmat că operaţiunea a vizat membri ai ‘Ndrangheta, mafia calabreză.

În total, 158 de persoane sunt vizate de această anchetă şi bunuri în valoare de 169 milioane de euro au fost plasate sub sechestru, potrivit GDF.

„Dacă mai există cineva care crede că ‘Ndrangheta este o problemă unică italiană, această operaţiune demonstrează contrariul”, a comentat Nicola Morra, preşedintele Comisiei parlamentare anti-mafia.

‘Ndrangheta are reputaţia de a fi devenit cea mai importantă mafie italiană, înaintea Cosei Nostra siciliene şi a Camorei napolitane, datorită traficului de cocaină din America Latină.

Bazată pe o structură de „familie”, reţeaua a luat naştere în Calabria, în sudul extrem al peninsulei italiene, dar a devenit influentă şi în nordul ţării şi în alte părţi ale lumii. Potrivit experţilor, este singura mafie prezentă pe toate continentele, menţionează AFP.

Citește și: A fost destructurată cea mai mare rețea de crimă organizată din Europa: 1000 de traficanți sunt arestați

loading...

Comments are closed.