Actualitate

Oamenii legii au destructurat activitatea ilicită a unui grup criminal, specializat în comercializarea drogurilor de tip PVP

Pinterest LinkedIn Tumblr

Ofițerii Direcției investigații infracțiuni legate de droguri a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală din cadrul Direcției Generale Urmărire Penală a IGP și procurorii PCCOCS, au destructurat activitatea ilicită a unui grup criminal, specializat în comercializarea drogurilor de tip PVP (sare), prin intermediul magazinelor online.

Activitatea criminală a membrilor grupării criminale a fost documentată pe parcursul a două luni, timp în care polițiștii au stabilit că organizatorii, doi bărbați cu vârstă de 25 și 30 de ani, domiciliați temporar în municipiul Chișinău, au creat o schemă prin care gestionau o rețea de comercializare a drogurilor prin intermediul aplicației Telegram, administrată de unul din membrii grupării.

Valoarea drogurilor sechestrate este estimată la aproximativ 480 000 lei.

Utilizatorii aplicației primeau mesaje-oferte despre posibilitatea achiziționării drogurilor, care erau ascunse în locuri mai puțin aglomerate, iar coordonatele și fotografiile cu plasarea acestora erau transmise prin aplicația telegram „operatorului” care deservea interesele grupului.

Ca urmare a intervenției Poliției, suspecții au fost prinși în timp ce plasau drogurile în ascunzișuri, iar în cadrul perchezițiilor efectuate au fost depistate și ridicate: peste 800 grame de droguri sintetice (sare), telefoane mobile, calculatoare și altă tehnică de calcul, carduri bancare emise pe persoane terțe, cântare electronice la scară mică, pachețele de tip zip-lock care urmau să fie utilizate pentru ambalarea drogurilor, bandă adezivă de diferite culori.

La solicitarea procurorilor PCCOCS, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a dispus plasarea acestora în arest preventiv pentru un termen de 30 de zile.

Potrivit legii penale, pentru faptele comise, persoanele vinovate riscă închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani pentru „circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare”.

loading...

Comments are closed.