Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), împreună cu Grupul Băncii Mondiale și cu sprijinul Guvernului Republicii Moldova, a lansat Acceleratorul pentru Export, un program destinat întreprinderilor mici și mijlocii care doresc să își dezvolte capacitățile de export și să se extindă pe piețele internaționale.
Potrivit ODA, 250 de companii din Republica Moldova vor beneficia de asistență specializată pentru elaborarea strategiilor de export și pregătirea pentru accesarea unor piețe externe competitive.
Directorul ODA, Vadim Codreanu, a declarat că dezvoltarea exporturilor este esențială pentru creșterea competitivității economiei și integrarea companiilor moldovenești în lanțurile valorice internaționale.
La rândul său, directorul executiv al Unității de Implementare a Proiectului Ameliorarea Competitivității, Aureliu Casian, a precizat că programul se adresează atât companiilor care exportă deja și doresc să intre pe noi piețe, cât și celor care sunt pregătite să înceapă activitatea de export. Participarea este gratuită, iar companiile trebuie să aloce timp și să colaboreze cu echipa de consultanță.
Programul va fi implementat de Export Agency și va oferi participanților sprijin practic pentru evaluarea pregătirii pentru export, identificarea piețelor și a cumpărătorilor, stabilirea strategiilor de promovare și preț, creșterea volumelor exportate, precum și accesul la expertiză și surse de finanțare.
Potrivit organizatorilor, prin transferul de expertiză și formarea unei rețele de specialiști locali în domeniul dezvoltării exporturilor, Acceleratorul pentru Export urmărește consolidarea ecosistemului național de suport pentru internaționalizarea afacerilor și creșterea competitivității companiilor moldovenești pe piețele externe.
Companiile interesate se pot înscrie prin completarea formularului de aplicare disponibil pe pagina programului.



