OFICIAL // Avocata Ana Ursachi scapă de urmărirea internațională și de dosarul penal

Avocata Ana Ursachi scapă de urmărirea internațională și de dosarul penal, iar în următoarea perioadă poate reveni acasă, informează Telegraph.md

La aproximativ patru luni de la inițierea, de către procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a procesului de evaluare a celor 38 de dosare penale, prezumat instrumentate pe motive politice, Procuratura Generală informează despre primul bilanț al acestor acțiuni.

Astfel, în rezultatul examinării minuțioase a fiecărei cauze penale, Grupul de control și monitorizare, instituit în acest sens, a luat decizii pe 9 din cele 38 de dosare, inclusiv asupra cauzei penale în care era vizată și Ana Ursachi, avocată, co-fondatoare a Platformei Demnitate și Adevăr, partenera de proteste a lui Andrei Năstase.

Urmare a examinărilor suplimentare, s-a dispus ”revocarea măsurii preventive (arestul preventiv) și clasarea dosarului de căutare în privința Anei Ursachi”, a informat azi dimineață Procuratura Generală.

Total
0
Shares
Total
0
Share