OFICIAL: Maia Sandu nu-l va susține pe Andrei Năstase la alegerile prezidențiale

Partidul Acțiune și Solidaritate nu va susține candidatul Partidului Platforma DA, Andrei Năstase, la alegerile prezidențialele. Și asta în contextul în care inițial a existat o înțelegere în acest sens între Maia Sandu și Andrei Năstase, lucru recunoscut de către cei doi în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV.

Totuși, acum, lidera PAS afirmă că nu mai poate face acest lucru din cauza șanselor mici ale fostului ei coleg din cadrul Blocul ACUM de a izbuti în cadrul acestui scrutin.

„„Am discutat despre acest lucru, l-am fi susținut pe domnul Năstase dacă avea șanse mari. Acum ne place, nu ne place, alegerile de la Chișinău ne-au arătat că aceste șanse nu sunt foarte mari. Din acest considerent, PAS se gândește și va lua o decizie în privința unui candidat care are șanse să câștige pentru că e important să câștige alegerile împotriva lui Igor Dodon. Asta este cel mai important.”

Drept replică, Andrei Năstase i-a amintit Maiei Sandu că șansele adevărate ți le oferă alegătorii.

„Șansele se măsoară decât la vot. Iar eu în 2019, doamnă, când nimeni nu și-a dorit să-și asume Chișinăul, eu am pornit cu 2% și nimeni nu-mi dădea șanse.”

Amintim că în urma înțelegerii din vara lui 2019, Andrei Năstase a prelua Ministerul Afacerilor Interne, respectiv PPDA i-a acordat susținere Maiei Sandu pentru fotoliul de prim-ministru, iar ulterior PAS urma să-l susțină pe Andrei Năstase la alegerile prezidențiale.

Citește și: Igor Dodon dezvăluie informații despre coaliția cu PDM: Cine va fi premier și cine va conduce Parlamentul

Total
0
Shares
 
Total
0
Share