OFICIAL // Primarul și responsabilul tehnic ai comunei Măcărești, raionul Ungheni, puși sub învinuire

Procuratura Anticorupție le-a înaintat învinuirea Primarului de Măcăreşti din raionul Ungheni şi responsabilului tehnic a lucrărilor de aprovizionare cu apă potabilă a locuitorilor comunei, în acțiunile cărora procurorii au reținut comiterea coruperii pasive.

Tot astăzi, procurorii anticorupție au depus la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, demers cu solicitarea de aplicare în privința primarului a măsurii preventive – arestul preventiv pentru 30 de zile. Cât despre responsabilul tehnic, acesta și-a recunoscut vina și colaborează cu procurorii, motiv pentru care s-a decis cercetarea lui în libertate, având interdicția de a părăsi țara.

Amintim că, cei doi au fost reținuți recent de Procuratura Anticorupție, de comun cu ofițerii CNA, care le-au documentat acțiunile ilegale. În concret, potrivit probatoriului, învinuiții ar fi estorcat de la administratorul companiei responsabile de construcția apeductului din localitate 410 mii de lei pentru a-i semna procesele verbale de execuție și recepția finală a lucrărilor.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share