Social

Ofițerii SPIA și INSP au efectuat o razie în municipiul Chișinău și localitățile adiacente. Ce încălcări au descoperit

Pinterest LinkedIn Tumblr

Ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), în comun cu ofițerii Inspectoratului național de securitate publică (INSP), au efectuat măsuri în scopul responsabilizării cetățenilor cu referire la respectarea prevederilor regulamentului circulației rutiere și combaterea manifestărilor de corupţie cu implicarea funcționarilor publici cu statut special. 

Astfel, în perioada 19.05.2020 – 20.05.2020, a fost efectuată o razie în municipiul Chișinău și localitățile adiacente.

În rezultatul acțiunilor întreprinse, pe parcursul raziei, au fost întocmite 263 procese verbale, au fost documentați sub aspect penal 5 cetățeni în stare de ebrietate și au fost ridicate 3 numere de înmatriculare străine din cele 25 documentate.

Totodată, în conformitate cu indicii art. 241 alin.1 și art. 228 alin.1, Cod Contravențional al Republicii Moldova, au fost documentați 2 cetățeni care au participat la o cursă de automobilism ilegală.

De menționat este faptul că, de la începutul anului 2020, SPIA,  în colaborare cu INSP, a efectuat 12 razii  pe teritoriul Republicii Moldova.

În acest context, SPIA precizează că acționează întru asigurarea securității și protecției vieții cetățenilor Republicii Moldova și dezaprobă acțiunile ilegale care pun în pericol viețile acestora. Simultan, SPIA cooperează cu subdiviziunile MAI pentru a preveni și combate flagelul ilegalităților.

Citește și: VIDEO // Organele legii au destructurat un grup infracțional după săvârșirea mai multor infracțiuni pe teritoriul Republicii Moldova și Uniunii Europene

loading...

Comments are closed.