Actual

OMS: Cazurile de infectare cu COVID-19 în Moldova ar putea ajunge la 28 mii

Pinterest LinkedIn Tumblr

Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu exclude că în Republica Moldova, numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 ar putea ajunge la 28 de mii, potrivit Ministrei Sănătăţii, Viorica Dumbrăveanu. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei emisiuni de la un post de televiziune privat.

„Nu excludem scenariul trist al OMS, când cifra infecţiiilor va fi de zeci de mii. Nu doar pentru populaţie poate fi critic, acesta poate fi critic şi pentru sistemul medical. Din discuţiile cu epidemiologi şi experţi ai OMS, săptămâna 2-3 din aprilie va fi apogeu. De aceea şi am întreprins un şir de măsuri, printre care această săptămână liberă, declarată pentru a limita concentrarea persoanelor. Sperăm să aibă impactul corespunzător”, menţionat Viorica Dumbrăveanu.

Dacă se va ajunge la un număr mare de cazuri de COVID 19, s-ar putea ca instituţiile medicale să nu facă faţă, astfel cazurile uşoare de îmbolnăvire vor fi tratate la domiciliu, a adăugat ministra .

„Spitalele nu sunt şi nu au fost pregătite pentru coronavirus, noi ştim saloanele care le avem, în condiţiile date saloanele care erau adaptate pentru 2-6 pacienţi, acum este activat pentru un singur pacient suspect”, a spus ministra.

Totodată, Viorica Dumbrăveanu a menţionat că dacă Republica Moldova se va confrunta cu un număr mare de pacienţi, următoarea etapă presupune tratamentul la domiciliu.

Citește și: Statistica MAI: 119 persoane au încălcat regimul impus de autorități de la instituirea stării de urgență

loading...

Comments are closed.