OMS consideră din ce în ce mai puțin probabil un al doilea val al epidemiei de COVID-19

Maria Neira, directoarea pentru sănătate publică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a declarat luni că modelele cu care se lucrează elimină „tot mai mult” posibilitatea producerii unui al doilea val important de coronavirus, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Într-un interviu acordat postului de radio din Barcelona RAC-1, Maria Neira a cerut totuşi „multă prudenţă” şi „bun simţ” în această fază „foarte critică” de eliminare a restricţiilor.

Responsabila OMS a cerut populaţiei să nu dea dovadă „nici de paranoia, nici de excesivă relaxare” şi să „înveţe să convieţuiască cu bolile infecţioase”.

„Există multe modele care avansează numeroase probabilităţi: de la o reizbucnire punctuală şi până la un al doilea val important, dar această ultimă posibilitate este tot mai mult eliminată. Suntem mult mai bine pregătiţi în toate domeniile”, a spus ea.

Potrivit lui Neira, „a fost diminuată atât de mult rata de transmitere, încât virusul va avea dificultăţi să supravieţuiască. Trebuie să fim însă foarte prudenţi pentru a declara că acesta este sfârşitul valului însă datele arată că cel puţin a fost evitată transmiterea şi explozia din primele săptămâni”.

Totuşi, a precizat ea, „nu putem face multe previziuni deoarece următoarele săptămâni vor fi o fază critică”.

„După relaxare trebuie să vedem cum se comportă virusul. Să sperăm că nu vor mai exista focare, dar va fi o luptă de zi cu zi. Peste două sau trei săptămâni vom vedea ce se întâmplă şi dacă este nevoie de o corecţie chirurgicală”, a spus responsabila OMS cu privire la ridicarea restricţiilor din prima fază în care a intrat şi Spania.

Spania, asemenea altor ţări vecine, a început ridicarea treptată a restricţiilor de deplasare, după măsurile de izolare impuse pentru a împiedica răspândirea coronavirusului.

Citește și: CDC din SUA declară acum că noul coronavirus nu se răspândește cu ușurință prin atingerea suprafețelor sau obiectelor contaminate

Total
0
Shares
 
Total
0
Share