Parlamentul Republicii Moldova a găzduit, pe 22 aprilie 2026, reuniunile comisiilor permanente și ale Biroului Adunarea Parlamentară Euronest, unde participanții au discutat despre evoluțiile Parteneriatului Estic, securitatea regională, impactul războiului Rusiei împotriva Ucrainei și perspectivele de extindere a Uniunii Europene.
În deschiderea evenimentului, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a subliniat schimbările produse după declanșarea războiului.
„Aceste evoluții ne arată cât de rapid pot deraia lucrurile. Ne arată că democrația nu este un punct final atins, ci un proces care trebuie apărat în fiecare zi. Și, poate cel mai important, ne arată că alegerea europeană nu este ireversibilă dacă nu este susținută constant, prin instituții solide și prin implicarea societății”, a declarat Igor Grosu.
Șeful legislativului a evidențiat și legătura dintre securitate și extinderea UE.
„Toate aceste evoluții ne arată, de fapt, același lucru: extinderea Uniunii Europene și securitatea nu pot fi separate. Ele fac parte din același efort de a construi o Europă mai stabilă, mai coerentă și mai capabilă să-și protejeze valorile. Și acest lucru ține de fiecare dintre noi – de capacitatea de a face reforme acasă, dar și de capacitatea de a rămâne consecvenți, solidari și lucizi în deciziile pe care le luăm împreună”, a menționat acesta.
Copreședintele AP Euronest, Maria Karapetyan, a accentuat necesitatea cooperării regionale.
„Este foarte important să ne concentrăm pe ceea ce putem face împreună. În acest sens, văd respect și conectivitate între țările din regiune și Uniunea Europeană”, a spus Maria Karapetyan.
La rândul său, copreședintele AP Euronest, Sergey Lagodinsky, a vorbit despre necesitatea reformării agendei Parteneriatului Estic. „Trebuie să gândim în avans, într-o manieră nouă. De aceea, cred că acest an va fi al reformării agendei Parteneriatului Estic – cum ne remodelăm, ce ne aduce împreună. Cred că redefinirea este esențială, iar eu propun să începem de la trei elemente-cheie: reabilitarea geopolitică, democrația și conectivitatea”, a declarat acesta.
În cadrul dezbaterilor, au fost analizate și teme precum securitatea Parteneriatului Estic, investițiile în energie regenerabilă, independența energetică și securitatea economică. Șeful delegației Parlamentului la AP Euronest, Adrian Băluțel, a prezentat experiența autorităților în combaterea interferențelor externe și a războiului hibrid.
Adunarea Parlamentară Euronest a fost înființată la 3 mai 2011, la Bruxelles, pentru a sprijini asocierea politică și integrarea economică între Uniunea Europeană și statele din Parteneriatul Estic.



