Parlamentul va examina ratificarea Convenției statelor – membre GUAM privind acordarea ajutorului reciproc în probleme consulare

Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au examinat, în ședința de astăzi, proiectul de lege privind ratificarea Convenției statelor membre ale Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică GUAM privind acordarea ajutorului reciproc în probleme consulare și a decis propunerea acestuia în plenul Parlamentului pentru adoptare.

Astfel, cetățenii Republicii Moldova, care se vor afla în situații dificile în statele unde țara noastră nu are reprezentanță diplomatică, vor putea beneficia de asistență consulară oferită de misiunile diplomatice sau cele consulare ale statelor membre GUAM (Georgia, Ucraina și Republica Azerbaidjan). În mod similar, Republica Moldova va oferi suport cetățenilor din celelalte state.

Convenția statelor-membre ale Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică GUAM privind acordarea ajutorului reciproc în probleme consulare a fost semnată în anul 2022, la New York.

Total
0
Shares
Total
0
Share