PARTEA 2: Lobbyismul intereselor înguste în domeniul asigurărilor, între Andrian Candu și Dumitru Alaiba

După publicarea articolului ”Dezvăluiri despre stăpânii din umbră ai Comisiei Naționale a Pieței Financiare”, redacția telegraph.md a primit și alte informații care ar demonstra lobbyismul* exercitat pentru anumite interese înguste în domeniul asigurărilor.

Lobbyismul este un sistem de influențare a parlamentarilor sau funcționarilor superiori de stat de către grupuri de interese prin agenți, pentru adoptarea unor hotărâri favorabile acestor grupuri.

Astfel, s-a făcut trimitere la amendamentul nr.117/03-23 din 20.11.2020, semnat de către deputatul PAS Dumitru Alaiba, prin care acesta a propus o normă în plus în Legea privind activitatea de asigurare și reasigurare, și anume în favoarea companiilor care dețin licență inclusiv pentru asigurările de viață.

Astfel, prin proiectul din 05.11.2020, Guvernul Chicu a propus Parlamentului adoptarea unei noi legi în domeniul activității de asigurare și reasigurare. Însă, după demisia Executivului controlat de socialiști, proiectul de lege a rămas pe mâna puterii PAS, iar aceștia din urmă au purces la examinarea inițiativei în lectura a 2-a, dar cu trei amendamente din partea a doi deputați: un amendament de la deputatul Iulia Dascăl și două amendamente semnate de către Dumitru Alaiba, ambii din PAS.

Prin ultimul amendament depus la Parlament, Alaiba a propus ca asiguratorii care activează și în domeniul asigurărilor de viață să aibă dreptul să cheltuie banii asiguraților pentru imobilele proprii, însă în valori financiare cu mult mai mari, ajungând chiar și la 30% din valoarea activelor companiei.

Întâmplător sau nu, dar sigura companie care deține licență inclusiv pentru asigurări de viață este GRAWE CARAT Asigurări, condusă de către Veronica Malcoci, despre care am scris săptămâna trecută.

Oferta GRAWE este prestată și prin compania Eurolife Broker de Asigurare (EUROLIFE), afacere lansată în 2004, respectiv în perioada comuniștilor. La prezentările piramidei MLM Eurolife, făcute de către această companie, reprezentanții ei arătau și imagini cu Vladimir Voronin, ei bucurându-se că din start au avut susținerea principalului comunist al țării. La Eurolife a lucrat și Veronica Malcoci, fiind responsabilă anume de asigurările de viață, servicii promovate și în calitatea de de angajată în cadrul GRAWE Carat Asigurări, acolo unde activează până în prezent.

În 2012, urmare a unui control inițiat în 2011, compania Eurolife a fost sancționată cu amendă în mărime de 0,2 la sută din capitalul social al brokerului, care se transferă la bugetul de stat.

”Se prescrie conducerii Întreprinderii cu Capital Străin “EUROLIFE BROKER DE ASIGURARE” S.R.L. respectarea necondiţionată a prevederilor actelor legislative şi normative, precum şi întreprinderea măsurilor privind înlăturarea încălcărilor reflectate în actul de control, inclusiv: respectarea obligaţiei de a pune la dispoziţia publicului larg a informaţiei referitoare la activitatea desfăşurată; respectarea prevederilor legislaţiei privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului pe piaţa financiară nebancară”, mai scrie în hotărârea CNPF.

”Începând cu data de 23.04.2011, contrar prevederilor art.8 alin.(1) şi alin.(3) din Legea nr.190–XVI din 26.07.2007 „Cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului”[7] (în continuare – Legea nr.190-XVI din 26.07.2007), brokerul, în calitate de entitate raportoare, nu a informat imediat Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor despre 2 tranzacţii realizate cu societăți înregistrate în zona off-shore şi nu a remis serviciului menționat formularele speciale cu privire la 7 tranzacţii realizate prin virament cu o valoare ce echivalează sau depăşeşte 500 de mii de lei, precum şi nu a prezentat formularul special privind tranzacţiile suspecte. În calitate de entitate raportoare, Î.C.S. “EUROLIFE BROKER DE ASIGURARE” S.R.L. nu a ținut registrul persoanelor fizice şi juridice identificate, precum şi nu a elaborat şi aprobat programul propriu privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului”, au mai constatat colaboratorii CNPF în privința Eurolife.

Din câte se cunoaște, Dumitru Alaiba a deținut anterior funcția de președinte al Comisiei economie, buget și finanțe, iar amendamentul menționat mai sus a trecut practic neobservat, dar modificat puțin în ultimă instanță, cota permisă fiind stabilită la maxim 25% din valoarea activelor, inclusiv maxim 10% pentru un singur bun imobil (potrivit sursei, aceasta ar fi valoarea sediului actual al GRAWE Carat), în timp ce alți asiguratori au primit dreptul să investească în imobile doar în marja: 2% în cazul unuia şi aceluiași bun imobil și 4% din total.

Potrivit stenogramei ședinței din 07 aprilie 2022, Dumitru Alaiba a fost cel care a prezentat raportul pentru lectura a doua și a menționat despre amendamentele deputaților, însă nu a dat citirii modificărilor propuse.

Suplimentar la lobbyismul exercitat prin Veronica Malcoci, șefa de la Grawe Carat, trebuie să amintim și despre faptul că mama lui Dumitru Alaiba, deputat PAS, a fost sau mai este angajată la Grawe Carat, potrivit declarațiilor și cererii depuse de către Chițan Valeriu în adresa Parlamentului.

Sursa care a expediat noile informații ne-a mai spus că până la venirea puterii PAS, Veronica Malcoci își realiza interesele personale sau de grup prin intermediul lui Andrian Candu, ex-deputat și lider PDM, ex-președinte al Parlamentului Republicii Moldova.

În octombrie 2017, Malcoci a participat la ”Dejun de Afaceri cu Domnul Andrian Candu, Președintele Parlamentului Republicii Moldova”, potrivit comunicatului oficial al Asociației Businessului European.

Menționăm că, prin ultimul raport, GRECO a atras atenția autorităților din Republica Moldova despre activitatea de lobby în interesul unor anumitor grupuri: ”În ceea ce privește deputații, în afară de intenția de ridicare a imunității deputaților, progresul în implementarea recomandărilor restante este destul de absent. Rămâne de adoptat un cod de conduită pentru parlamentari, inclusiv reguli pentru diferite situații de conflict de interese și pentru interacțiunile cu terți/lobbyiști”.

Total
0
Shares

Comments are closed.

Total
0
Share