Partidul Național Moldovenesc califică decizia Ministerului Culturii de a lansa un concurs pentru finanțarea presei cu 15 milioane de lei drept o tentativă gravă de loializare mediatică în an electoral. Este evident că această acțiune nu are nimic de-a face cu susținerea libertății presei, ci urmărește fidelizarea unor instituții media care, în schimbul banilor publici, să asigure o acoperire favorabilă guvernării. Finanțarea presei în preajma alegerilor, fără o reformă reală a spațiului mediatic și fără garanții de independență editorială, echivalează cu o mită electorală camuflată în termenii unui „concurs de proiecte”.
În democrațiile consolidate, precum Germania, Regatul Unit sau Estonia, finanțarea directă a presei de către guvern este interzisă tocmai pentru a proteja independența editorială și a preveni coruperea opiniei publice. Republica Moldova, în schimb, folosește banii contribuabililor pentru a controla narațiunile și a reduce la tăcere criticile legitime. Cerem suspendarea imediată a acestui program și investigarea criteriilor de alocare a fondurilor. Presa nu trebuie să devină instrument de propagandă electorală. Banii publici trebuie să servească interesului cetățeanului, nu intereselor de partid.
PNM, comunicat de presă