Politic

Partidul „ȘOR” cere ca statul să compenseze majorarea tarifului pentru energia electrică: „Sărăcia este o problemă de urgență națională!”

Pinterest LinkedIn Tumblr

Fracțiunea Partidului „ȘOR” cere compensarea integrală de către stat a majorării tarifului pentru energia electrică. Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat astăzi în Parlament, iar reprezentanții formațiunii cer ca inițiativa să fie examinată în regim de urgență. Mai mult, deputatul și vicepreședintele formațiunii, Petru Jardan, a solicitat, în cadrul unui briefing de presă, ca Parlamentul să fie convocat într-o ședință specială, dedicată exclusiv scumpirilor și crizelor social-economice.

Potrivit vicepreședintelui Partidului „ȘOR”, statul este obligat, prin Constituție, să susțină cetățenii în această perioadă complicată, mai ales că, din 1 aprilie, nu vor mai fi acordate compensații pentru gazele naturale, asta în timp ce curentul s-a scumpit și el, începând cu această lună.

Din 1 aprilie, prețul gazului urmează să crească, iar compensații din partea statului nu vor mai fi oferite. Argumentul autorităților este că sezonul de încălzire s-a încheiat, respectiv, facturile vor fi mai mici. Doar că, tot din 1 aprilie, s-a scumpit și energia electrică. Pentru locuitorii din centrul și sudul țării tariful a crescut de la 1,51 lei la 2,17 lei pentru un kWh, fără TVA, iar pentru cei din regiunile de nord – de la 2,04 lei la 2 lei și 51 de bani, cu aproximativ cu 30 la sută mai mult. Aceste majorări sunt semnificative și nu este exclus că majorarea tarifului va continua”, a menționat Petru Jardan.

În aceste condiții, susține deputatul, populația va primi o nouă lovitură dură, ceea ce înseamnă că un număr foarte mare de cetățeni vor ajunge, pur și simplu, la limita existenței.

În condițiile în care la noi nu s-a făcut nimic în această direcție, cerem ca statul să compenseze integral majorarea de tarif pentru curentul electric, astfel încât consumatorii casnici, cel puțin, să nu resimtă această nouă scumpire. Mai ales că, după cum spuneam, din 1 aprilie, guvernul nu mai compensează niciun leu din facturile pentru gaz, respectiv, o parte din aceste cheltuieli pot fi ușor redirecționate”, a precizat parlamentarul.

Pentru ca guvernarea să nu acuze iarăși Partidul „ȘOR” de populism, cum s-a mai întâmplat, Petru Jardan a adus mai multe exemple de state europene, care au adoptat un șir întreg de măsuri, pentru a diminua impactul scumpirii resurselor energetice. Mai mult, el a cerut ca acest subiect, dar și altele ce țin nemijlocit de scumpiri și criza social-economică să fie discutate în cadrul unei ședințe speciale a Parlamentului.

Cerem convocarea unei ședințe speciale a Parlamentului, poate chiar miercuri, 6 aprilie, similare celei organizate luni, 4 aprilie, pentru a dezbate exclusiv problema scumpirilor și a crizei social-economice din țară. Ca să-l parafrazez pe șeful legislativului și liderul PAS, Igor Grosu, sărăcia reprezintă o problemă de urgență națională, iar orice zi pierdută afectează grav statul și cetățenii”, a conchis deputatul Partidului „ȘOR”, Petru Jardan.

loading...

Comments are closed.