Partidului lui Eugeniu Nichiforciuc, cercetat penal pentru coruperea deputaților PCRM, face un apel către autorități

Eugeniu Nichiforciuc

Partidul Politic MIȘCAREA RESPECT MOLDOVA, condus de către Eugeniu Nichiforciuc, cercetat penal pentru coruperea deputaților PCRM, lansează un apel către instituțiile statului să acționeze cu fermitate împotriva corupției care amenință cu umbrirea alegerilor locale generale.

”Cu îngrijorare, observăm apariția în spațiul public a informațiilor cu privire la tentativa de corupere a procesului electoral din Republica Moldova, iar reacția imediată a instituțiilor statului este esențială.

Locuitorii din toate colțurile țării noastre discută de mai multe luni despre echipe asociate hoților fugari care oferă sume substanțiale pentru a influența candidații și pentru a submina esența democrației. Acest act de corupere nu numai că subminează procesul democratic, dar afectează profund alegerea liberă și corectă a reprezentanților noștri.

MIȘCAREA RESPECT MOLDOVA solicită cu hotărâre instituțiilor statului să acționeze fără ezitare și să adopte măsuri decisive împotriva acestor practici ilegale. Acum este momentul de a asigura un scrutin electoral corect, transparent și lipsit de influențe corupte.

Investigarea riguroasă, aplicarea legii și sancțiunile eficiente împotriva celor implicați în aceste acțiuni ilegale sunt imperative pentru a restabili încrederea în procesul electoral.
Este vital să protejăm integritatea procesului democratic și să garantăm că cetățenii își pot exercita drepturile electorale în mod liber, fără teama de corupție sau influențe dăunătoare.

Cu un partid de guvernare care pare depășit de circumstanțe, apelăm la toți cetățenii să ne ofere orice informație pe care le dețin despre tentativele grupurilor criminale de a corupe alegătorii și a frauda alegerile.

MIȘCAREA RESPECT MOLDOVA rămâne profund dedicată valorilor democrației și respectului pentru voința poporului, și vă asigurăm că toate acțiunile noastre sunt conforme cu cele mai înalte standarde de etică și integritate.

Eforturile noastre, ale MIȘCĂRII RESPECT MOLDOVA, vor fi orientate spre protejarea votului cetățenilor și pentru a întări democrația”, este mesajul formațiunii.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share