Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, împlineşte astăzi 70 de ani

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel (Ciobotea), s-a născut la 22 iulie 1951, în satul Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş. La Sfântul Botez a primit numele Dan-Ilie, informează TVR Moldova

Şcoala primară a urmat-o în satul natal, Dobreşti (1958-1962), iar gimnaziul în localitatea Lăpuşnic, judeţul Timiş, între 1962-1966. În anul 1966, începe cursurile liceale în oraşul Buziaş, pe care le continuă în municipiul Lugoj, la Liceul “Coriolan Brediceanu”, între anii 1967-1970.

Este absolvent al Institutului Teologic Universitar Ortodox din Sibiu (1970-1974). În perioada 1974-1976, urmează cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti, Secţia Sistematică, sub îndrumarea pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae; îşi continuă studiile în străinătate: doi ani la Facultatea de Teologie Protestantă a Universităţii de Ştiinţe Umane din Strasbourg (Franţa) şi doi ani la Facultatea de Teologie Catolică a Universităţii Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau (Germania).

La 15 iunie 1979, susţine teza de doctorat la Universitatea din Strasbourg, intitulată: “Réflexion et vie chrétiennes aujourd’hui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité”.

O formă lărgită a acestei teze este susţinută, la 31 octombrie 1980, la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti, sub titlul: “Teologie şi spiritualitate creştină. Raportul dintre ele şi situaţia actuală”.

În perioada 1980-1988, este lector la Institutul Ecumenic de la Bossey (Elveţia).

Intră în viaţa monahală la 6 august 1987, la Mănăstirea Sihăstria, judeţul Neamţ, cu numele Daniel, avându-l ca naş de călugărie pe arhimandritul Cleopa Ilie. La 14 august 1987 este hirotonit ierodiacon, iar la 15 august 1987, ieromonah.

În 1988, este hirotesit protosinghel şi numit consilier patriarhal, director al Sectorului Teologie Contemporană şi Dialog Ecumenic; în 1988, devine conferenţiar la Catedra de Misiune Creştină a Institutului Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti.

La 12 februarie 1990, Daniel Ciobotea este ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu titlul de Lugojanul, iar în 4 martie 1990 este hirotonit arhiereu în Catedrala mitropolitană.

La 7 iunie 1990, este ales arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, întronizat la 1 iulie 1990.

Ca mitropolit la Iaşi (1990-2007) şi locţiitor de mitropolit (30 septembrie 2007 – 8 iunie 2008), a înfiinţat o seamă de instituţii, între care: Facultatea de Teologie Ortodoxă Dumitru Stăniloae, Iaşi (1990); Seminarul Teologic Ortodox Sfânta Cuvioasă Parascheva, Mănăstirea Agapia (1991); Seminarul Teologic Ortodox Sfântul Gheorghe, Botoşani (1992); Seminarul Teologic Ortodox Sfântul Ioan Iacob, Dorohoi (1993); Seminarul Teologic Ortodox Sfântul Vasile, Iaşi (1995); Seminarul Teologic Ortodox Sfinţii Constantin şi Elena, Piatra Neamţ (1996); Institutul Sfântul Nicolae, Iaşi (1997); Institutul Cultural-Misionar TRINITAS, Iaşi: Editură, Tipografie (1997) şi Post de RADIO (17 aprilie 1998); Trinitas TV – post de televiziune creştin ortodox, înfiinţat la Iaşi în anul 2007, transferat la Bucureşti în acelaşi an.

Este ales în demnitatea de arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, la 12 septembrie 2007. La 30 septembrie 2007, este întronizat Patriarh în Catedrala patriarhală din Bucureşti.

În calitate de arhiepiscop, mitropolit şi patriarh la Bucureşti (din 30 septembrie 2007), a înfiinţat Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei Române, care cuprinde Radio Trinitas, TV Trinitas, Ziarul Lumina, Agenţia de Ştiri Basilica şi Biroul de presă al Patriarhiei Române, Bucureşti (27 octombrie 2007).

Patriarhul Daniel iniţiază, susţine şi supervizează lucrările de construire a Catedralei Mântuirii Neamului (29 noiembrie 2007, punerea pietrei de temelie; februarie 2011, începutul lucrărilor). Noua Catedrală, simbol al unităţii de credinţă şi de neam a românilor, care poartă şi denumirea de Catedrală Naţională, a fost sfinţită în stadiul “la roşu”, la 25 noiembrie 2018. Slujba de târnosire a fost oficiată de patriarhul ecumenic Bartolomeu împreună cu patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel. Au participat 60 de ierarhi, mii de clerici, numeroase autorităţi locale şi centrale, în total peste 50.000 de persoane.

În, 24 noiembrie 2018, Patriarhul României a depus în piciorul Sfintei Mese, într-un gest cu valoare de simbol liturgic şi patriotic, lista cu peste 350.000 de nume ale eroilor români cunoscuţi şi s-a rugat pentru sufletele lor.

Între altele, patriarhul Daniel înfiinţează Editurile Basilica şi Trinitas ale Patriarhiei Române, Bucureşti (2008); Centrul de Pelerinaj Sfântul Apostol Pavel al Patriarhiei Române (2008); Agenţia de Pelerinaj Basilica Travel a Patriarhiei Române (2008); Centrul de pregătire pentru patrimoniu Sfântul Constantin Brâncoveanu al Patriarhiei Române, Bucureşti (2010); Casa Memorială Arhimandrit Arsenie Papacioc de la Mănăstirea Sfânta Maria – Techirghiol, Stavropighie patriarhală (2011); Muzeul Patriarhilor din Reşedinţa Patriarhală (2014); Muzeul de artă bisericească de la Mănăstirea Antim (2016); Muzeul de artă bisericească de la Palatul Patriarhiei (2016); Mai multe magazine de cărţi şi obiecte bisericeşti (9 în Bucureşti, două în Ploieşti, unul în Câmpina, unul în Urlaţi); Muzeul Rugul aprins, Mănăstirea Antim (2017).

Citește și: VIDEO // 12 persoane au murit în metroul inundat din China: „Apa a ajuns la glezne, apoi până la genunchi și în final până la gât”

Total
0
Shares
 
Total
0
Share