Permise de conducere făcute cadou sau transmise prin alte persoane. Alte ilegalități depistate de polițiștii de frontieră

În punctul de trecere a frontierei Leușeni – Albița, polițiștii de frontieră au depistat în fluxul de călători trei tineri care dețineau documente cu semne vădite de falsificare. Incidentele au fost consemnate pe parcursul zilei de ieri, 18 octombrie 2023.

În primul caz, pentru autorizarea ieșirii din Republica Moldova, la pista de control s-a prezentat un tânăr de 23 de ani. Acesta se deplasa în calitate de pasager al cursei ce pleca în România, la Timișoara. Printre documentele deținute de pasager era și un permis de conducere moldovenesc, ce nu întrunea condițiile unui document autentic. La audiere, tânărul a declarat că și-a perfectat actul contra sumei de 300 EUR, în anul 2019.

De asemenea, în alte două cazuri, doi conaționali de 19 și 23 de ani s-au prezentat ca pasageri la rute ocazionale ce plecau din Republica Moldova spre Italia și Franța. Conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au supus tinerii unui control suplimentar. Ca urmare, au fost depistate alte două permise de conducere, pretins a fi eliberate de către autoritățile Republicii Moldova. La audiere, pasagerul de 19 ani a declarat că avea ca scop să transmită actul unui persoane străine, iar celălalt – ar fi primit cadou permisul de la un prieten.

Cele trei acte falsificate au fost ridicate și transmise pentru efectuarea expertizei tehnice. Cercetările continuă.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share