Peskov despre incidentele din Marea Neagră: Putin este gata să facă totul pentru a proteja Rusia

Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să adopte orice fel de măsuri pentru a proteja Rusia, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, evitând să dea un răspuns direct marţi seara la întrebarea dacă şeful statului rus ar putea să dea ordin de a se trage asupra navelor NATO, în contextul recentului incident cu un distrugător britanic în apele din apropierea Crimeii, informează Defenseromania.ro

“Haideţi să nu vorbim despre astfel de scenarii”, a spus Peskov la postul public de televiziune Rossia-24, explicând că “uneori cuvintele se pot materializa”, astfel că “nici nu ar trebui să ne gândim sau să vorbim despre aşa ceva”, potrivit Agerpres care citează TASS.

“Dar ruşii ar trebui să ştie un lucru: preşedintele nostru este întotdeauna gata să facă totul pentru a ne proteja ţara, dacă este necesar”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Autorităţile ruse, a spus el, înţeleg de ce britanicii au întreprins incidentul cu distrugătorul HMS Defender în largul coastei Crimeii. “Aceasta a fost o provocare planificată şi deliberată”, consideră secretarul de presă al preşedintelui rus.

Ministerul rus al Apărării a comunicat la 23 iunie că distrugătorul HMS Defender a intrat în apele teritoriale ale Rusiei în apropierea Capului Fiolent, situat în partea de sud a peninsulei Crimeea, iar o navă de patrulare şi un avion Su-24 au deschis foc de avertisment de-a lungul rutei vasului de război britanic pentru a-l face să părăsească apele ruseşti.

Ministerul Apărării de la Moscova a calificat acţiunile echipajului distrugătorului drept o încălcare grosolană a Convenţiei ONU privind dreptul mării.

Partea britanică a susţinut că nava efectua o “trecere nevinovată prin apele teritoriale ale Ucrainei”. Potrivit versiunii sale, militarii ruşi nu au deschis focul în direcţia distrugătorului, ci “efectuau exerciţii de antrenament” în zonă, notează TASS.

Citește și: Vladimir Putin a divulgat cu ce ser s-a vaccinat și de ce nu a publicat video: ”Dar dacă vaccinul nu se făcea în mușchiul mâinii, tot trebuia să arăt?”

Total
0
Shares
Total
0
Share