Actual

Peste 20 de obiecte explozive lichidate de genștii Armatei Naționale, în raioanele Briceni și Ștefan-Vodă

Pinterest LinkedIn Tumblr

Echipele de geniu ale Armatei Naționale au neutralizat 21 de obiecte explozive în prima lună a acestui an, în localitățile din raioanele Briceni și Ștefan Vodă.

Astfel, în prima săptămână din luna ianuarie, echipa de genişti a Brigăzii 1 Infanterie Motorizată „Moldova”, condusă de sergentul Eduard Hîncu, a depistat și nimicit nouă proiectile de artilerie calibru 76 mm, în pădurea din apropierea orașului Lipcani, raionul Briceni.

Alte nouă obiecte explozive, dintre care șapte proiectile de artilerie, calibru 76 mm, și două grenade, au fost descoperite în câmpul arabil din satul Răscăieți, raionul Ștefan Vodă. Misiunea a fost executată de echipa de genişti a Batalionului geniu, condusă de căpitan Anatolii Gudumac.

Potrivit locotenent-colonelului Igor Livițchi, din cadrul Serviciului geniu, toate munițiile datau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial și prezentau un risc sporit pentru viaţă. Acestea au fost distruse în condiții de maximă securitate.

NOTĂ: Ministerul Apărării atenţionează că în zonele în care există sau se presupune existenţa unor muniţii, cetățenii sunt rugaţi să anunțe autorităţile locale. În cazul depistării unor obiecte explozive neidentificate, este categoric interzisă atingerea muniţiilor cu mâna sau cu alte obiecte, lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă, demontarea focoaselor sau altor componente.

loading...

Comments are closed.