Peste 500 kg de pește viu fără acte de proveniență, confiscat de polițiști și angajații ANSA

Peste 500 de kilograme de produse din pește viu, în lipsa actului sanitar-veterinar şi a actelor de provenienţă urmau să ajungă spre comercializare în piețele din municipiul Chișinău.

Ca urmare a acțiunilor întreprinse de ofițerii Direcției investigare fraude economice  a Inspectoratului Național de Investigații  în comun cu angajații ANSA, la unitățile de comerț din incinta Pieții Centrale din capitală, au depistat în  secția marfară a unui mijloc de transport special amenajat în transportarea peștelui 534 de kilograme de peste viu fără acte.

Valoarea producției  constituie circa 30 000 lei.

În acest sens, angajații  ANSA au emis o decizie de nimicire a peștelui, fiind declarat neconform reglementărilor aplicate în domeniul alimentar și nu poate fi acceptat în consum.

În continuare se acumulează  toate materialele și probele necesare în vederea atragerii la răspundere a factorilor de decizie conform legislației în vigoare, iar agentului economic riscă amendă până la 15 000 lei.

În acest sens, Poliția recomandă cetățenilor să  cumpere  produse alimentare perisabile (carne, pește, ouă etc.) numai din locuri amenajate și autorizate  care dispun de echipamente (vitrine frigorifice, termometre) și care asigură condițiile igienico-sanitare specifice pentru ca produsele pe care le cumpărați  să nu prezinte un pericol pentru sănătatea dumneavoastră.

Citește și: Au încercat să introducă în țară prin contrabandă marfă chineză în valoare de 4.000.000 de Lei

Total
0
Shares
 
Total
0
Share