Peste 96 000 de refugiați din Ucraina continuă să se afle în Republica Moldova

Guvernul continuă să întreprindă toate acțiunile necesare pentru primirea, asistența și incluziunea refugiaților din Ucraina în viața socială și economică a Republicii Moldova, oferindu-le acces la educație și servicii sociale. Despre aceasta a anunțat astăzi Adrian Efros, șeful Centrului Unic de Gestionare a Crizei (CUGC), în cadrul vizitei sale la centrul de plasament pentru refugiați amplasat în cadrul fostului cinematograf Patria Rîșcani. De la începutul războiului în Ucraina, pe teritoriul țării noastre au intrat 375 343 de cetățeni din Ucraina, iar 96 882 se mai află astăzi în Moldova.

În acest sens, programul de susținere a refugiaților, lansat de Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR), este implementat deja, iar fiecare refugiat ucrainean va primi o alocație lunară de 2 200 lei. De asemenea, cu sprijinul Programului Alimentar Mondial, familiile din Republica Moldova care găzduiesc refugiați vor primi o susținerea unică în valoare de 3 500 lei.

Șeful CUGC a mai menționat că începând cu sfârșitul lunii martie, Programul Alimentar Mondial a preluat gestionarea stocării și distribuirii către refugiați a produselor alimentare și a altor bunuri din ajutoarele umanitare. Bunurile sunt transmise zilnic către APL și centrele de plasament, în baza cererilor acestora. De asemenea, Programul Alimentar Mondial asigură alimentarea refugiaților din centrele de plasament, distribuind până în prezent peste 85 680 de mese calde.

​​„Fiecare refugiat din Ucraina este eligibili pentru sprijin umanitar din partea statului și a partenerilor externi implicați în acest proces. Pe această cale, vin cu rugămintea către primării pentru o planificare coerentă și cât mai exactă a necesităților și accesarea acestora prin platforma uahelp.md”, a ținut să sublinieze Adrian Efros.

Vizita de astăzi la cinematograful Patria Rîșcani, a fost a doua întreprinsă de șeful CUGC la acest centru și face parte din seria de vizite prin centrele de plasament din țară.

Adrian Efros a făcut turul centrului și a aflat direct de la Boris Gîlcă, șeful direcției generale asistență medicală și socială în cadrul primăriei mun. Chișinău, despre funcționarea centrului și necesitățile sale. Aceștia au salutat dialogul dintre administrația publică centrală și cea locală și au confirmat suportul pentru refugiații din Ucraina, ținând cont că o bună parte a acestora sunt concentrați în mun. Chișinău.

Total
0
Shares
Total
0
Share