PLDM condamnă abuzurile comise de către guvernarea PAS

Partidul Liberal Democrat din Moldova constată cu îngrijorare că guvernarea nicidecum nu vrea să renunţe la practicile sale abuzive şi nedemocratice şi din nou atacă unul din drepturile fundamentale consfinţite în Constituţie – dreptul de a alege şi de a fi ales.

“Calificăm drept un abuz evident faptul că votul acordat de locuitorii din comuna Bubuieci, municipiul Chișinău domnului Leonid Umaneţ a fost anulat într-o manieră de-a dreptul sfidătoare. Nu este pentru prima dată când guvernarea, prin intermediul structurilor de stat pe care le controlează, recurge la astfel de acţiuni, dovedind că nu-i pasă de oameni şi de voinţa lor. Condamnăm şi de această dată acest grav derapaj antidemocratic şi ne exprimăm solidaritatea cu oamenii din comuna Bubuieci, care au dreptul singuri să decidă pe cine vor să vadă la conducerea Primăriei din localitatea lor.

Anunţăm pe această cale că, deşi PLDM are propriul candidat la Primăria Bubuieci, vom boicota alegerile ce urmează să aibă loc în această comună, calificându-le drept o farsă inspirată de actuala guvernare a Republicii Moldova.

Totodată, facem apel către partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova, care, de-a lungul anilor, au investit mult în dezvoltarea democraţiei din Republica Moldova, să ia act şi să se pronunţe pe marginea acestui atentat al PAS la dreptul fundamental de a alege şi de a fi ales”, este declarația de astăzi a PLDM.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share