Polițista de frontieră, care a lovit mortal cu mașina o biciclistă la Briceni a fost transportată în stare gravă la spital

Polițista de frontieră, care a lovit mortal cu mașina o biciclistă la Briceni, a fost transportată în stare gravă la spital, scrie Unimedia.info

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, șoferița după impact s-a izbit cu mașina de un copac de pe acostament. O imagine de la fața locului, cu automobilul răsturnat în șanț, a fost publicată pe un canal de Telegram.

„Starea pacientei este gravă, dar stabilă”, au menționat pentru Unimedia, medicii din Spitalul Raional Briceni.

La volanul mașinii, care a lovit mortal ieri seara o biciclistă la Briceni, se afla o angajată a IGPF. Informația a fost confirmată pentru Unimedia, de reprezentanta serviciului de presă a Inspectoratului. Mai mult, aceasta a declarat că instituția a pornit o anchetă de serviciu.

Amintim că accident grav a avut loc în seara zilei de ieri, 26 octombrie, în jurul orei 19:45, la ieșirea din orașul Briceni. Potrivit poliției, o șoferiță la volanul unui automobil de marca Skoda, din cauza ploii dense și a vizibilității reduse a lovit o femeie aflată la ghidonul unei biciclete.

Total
0
Shares
Total
0
Share