Polițiștii de frontieră și vameșii, coordonare eficientă pentru fluidizarea traficului la frontieră

 

În perioada sărbătorilor de 9 mai și Paștele Blajinilor, echipele Poliției de Frontieră și Serviciului Vamal își concentrează eforturile pentru a gestiona eficient fluxul de călători și mijloace de transport, cu degajarea circulației și oferirea de siguranță în traficul transfrontalier.

În timpul perioadelor de trafic intens, de comun se vor implementa mai multe măsuri pentru a optimiza fluxul:

  • suplinirea numărului de angajați din prima linie de control și asigurarea cu tehnică specială;
  • deschiderea tuturor pistelor de control disponibile, inclusiv redirecționarea fluxului prin utilizarea pistelor în sens opus – “REVERS”;
  • schimbul reciproc de date și informații privind fluxul de călători și mijloace de transport;
  • interoperabilitate IT, în vederea prevenirii blocajelor tehnice și a problemelor de rețea;
  • redirecționarea traficului și recomandarea călătorilor să utilizeze alternativele de puncte de trecere a frontierei (de exemplu, pentru PTF Leușeni-Albița, există PTF Leova-Bumbăta; pentru PTF Sculeni, există PTF Costești-Stânca; PTF comun Palanca-Maiaki-Udobnoe, iar ca opțiune pentru PTF Tudora);
  • menținerea unei comunicări constante cu colegii din țările vecine;
  • informarea continuă prin canalele oficiale de comunicare ale IGPF și SV despre eventualele întreruperi de activitate sau aglomerări în punctele de trecere a frontierei.

Suplimentar, participanții la traficul transfrontalier pot apela non-stop la numărul de call-center al Poliției de Frontieră (022 259 717) sau call-center al Serviciului Vamal (022 788 888), pentru a primi consultații privind documentele de călătorie necesare la trecerea frontierei, regulile de transportare a bunurilor și alte informații publice.

De asemenea, fiecare călător cu acces la internet poate verifica situația din punctele de trecere accesând site-ul IGPF sau site-ul SV.

Total
0
Shares
Total
0
Share