Povestea unui câine care a păzit 3 luni cadavrul stăpânului

Cadavrul unui bărbat dat dispărut din luna august, a fost descoperit de un vânător în munții San Juan din Colorado. Acesta a găsit tot acolo și câinele bărbatului, slăbit dar în viață, care îi păzea cadavrul, au anunțat autoritățile, scrie Digi24.ro

Mare amator de plimbări în aer liber și drumeții pe munte, Rich Moore, în vârstă de 71 de ani, împreună cu câinele său, Finney, un Jack Russell Terrier, au plecat într-o drumeție pe munte din care nu s-au mai întors. Plănuise în ziua aceea să ajungă pe vârful Blackhead Peak, de peste 3 000 de metri, situat la 35 de kilometri de orașul lui.

Taos Search and Rescue (Tsar), care a efectuat căutarea în primă fază, a precizat într-o postare pe Facebook că trupul lui neînsuflețit a fost găsit de un vânător, pe data de 30 octombrie, într-un canal de drenaj. Vânătorul a alertat autoritățile și o echipă de la biroul șerifului din Archuleta, iar membrii echipajului de căutare și salvare au fost duși cu avionul în ziua următoare pentru a localiza, identifica și recupera cadavrul.

Cățelul Finney a fost găsit lângă cadavrul lui Moore. A fost dus la un veterinar local pentru evaluare și tratament. Între timp, Finney a ajuns acasă. Deocamdată nu a fost stabilită cauza exactă a decesului, însă polițiștii cred că a fost vorba de un accident.

Delinda Vanne-Brightyn, membră a echipajului Tsar, a spus că eforturile depuse pentru căutarea bărbatului au fost uriașe și că tot traseul a fost străbătut inclusiv cu câini de urmă. Ea a mai precizat că zona este deosebit de abruptă și periculoasă.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share