PPDA cere demisia judecătorilor corupți, în special a președintelui Curții de Apel Chișinău

Partidul Platforma Demnitate și Adevăr cere demisia judecătorilor corupți, în special a președintelui Curții de Apel Chișinău, transmite Telegraph.md

Potrivit lui Dinu Plîngău, deputat PPDA, în prezent sunt pregătite mai multe documente, împreună cu Andrei Năstase, candidat la prezidențiale, pentru curățirea sistemului judecătoresc și pentru destituirea judecătorilor care au comis ilegalități în activitatea lor.

Plîngău i-a îndemnat pe judecătorii corupți să urmeze exemplul lui Anatol Pahopol și să demisioneze din sistem în mod benevol. Acesta s-a referit și la judecătorii care au participat la invalidarea alegerilor locale din 2018, atunci când Andrei Năstase a câștigat alegerile din capitală, dar mandatul acestuia nu a fost recunoscut prin intermediul instanței de judecată. La examinarea acestei cauze a participat și Vladislav Clima, actualul președinte al CA Chișinău.

Amintim că judecătorul Anatol Pahopol a demisionat astăzi din funcția de președinte interimar al Consiliului Superior al Magistraturii.

Pahopol Anatol, demisionat din funcția de președinte interimar al CSM. Acesta revine în funcția de judecător

Total
0
Shares
 
Total
0
Share