Pe 6 mai, la Ceadîr-Lunga, a avut loc celebrarea sărbătorii „Hederlez” – un eveniment tradițional important pentru comunitatea găgăuză, care simbolizează renașterea naturii și speranța pentru un an agricol roditor.
La manifestare a participat și prim-ministrul Republicii Moldova, alături de locuitori din sudul țării. Oficialul a transmis un mesaj de felicitare, subliniind importanța păstrării tradițiilor și rolul diversității culturale în consolidarea societății.
Sărbătoarea a inclus expoziții de artă populară, târguri de meșteșuguri, curți etnice cu muzică și gastronomie locală, turneul tradițional „Güreş”, ateliere pentru copii și spectacole artistice. Evenimentul a fost organizat de autoritățile locale în colaborare cu Agenția Relații Interetnice.