Președintele Igor Dodon anunță restartarea unor activități economice, dar și numărul de șomeri

După ședința Centrului Unic de Comandă, Președintele Igor Dodon a prezentat unele informații despre reluarea unor activități economice, dar și numărul de persoane care s-au înregistrat în calitate de șomeri, transmite Telegraph.md

Potrivit șefului statului, mii de lucrători au revenit la muncă până în prezent, în special în fabricile de asamblare a cablajelor pentru industria auto, cu respectarea normelor de protecție, iar în următoarea perioadă vor fi reluate și alte activități economice din țară.

Pe de altă parte, până la ziua de astăzi, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a înregistrat cel puțin 21000 de șomeri, dintre care 3812 s-au înregistrat în ultimele zile.

La fel, în luna aprilie, numărul de polițe de asigurare contractate a crescut de 7 ori, iar în primele 13 zile ale lunii aprilie, au fost achitate cel puțin 2100 de polițe de asigurare medicală, inclusiv de către cetățenii care au revenit de peste hotarele țării.

Amintim că, la recomandarea Președintelui Igor Dodon, s-a permis și comercializarea produselor agricole în zonele special amenajate de către autoritățile publice locale, inclusiv în regim ambulant.

Citește și: Despre ce au discutat Dodon și Ceban la o nouă întâlnire în sediul prezidențial

Total
0
Shares
 
Total
0
Share