Prietenul Nataliei Morari, Vladimir Soloviov îi ia apărarea lui Dodon și se teme ca PSRM să nu fie exclus cumva din cursa electorală

presa independenta, presa din moldova, presa libera, libertatea presei, api, asociatia presei din moldova, mass media, presa chisinau,vladmir soloviov, Prietenul Nataliei Morari de la NewsMaker a ajuns în lista neagră în Ucraina, pentru că face propagandă, tv8, mass media moldova, presa libera, dezinformare, manipulare, chisinau kiev 

Fondatorul și fostul director general al portalului de știri newsmaker.md, Vladimir Soloviov, actualmente jurnalist la publicația rusă Komersant, a publicat un articol în apărarea lui Igor Dodon, chiar dacă în timpul când se afla în Republica Moldova,atât el cât și newsmaker.md erau oponenții președintelui.

Într-un editorial publicat pe site-ul kommersant.ru, cu privire la alegerile din Republica Moldova, Soloviov atrage atenția cititorilor la faptul că Partidul Socialiștilor, care este reprezentat indirect de către președintele Igor Dodon, favoritul Kremlinului, ar putea fi exclus din cursa electorală, așa cum s-a întâmplat în anul 2014 cu partidul “Patria” condus pe atunci de către Renato Usatîi, pe motivul finanțării de peste hotare.

Vladimir Soloviov atenționează despre faptul că în anul 2019, la data de 24 februarie vor avea loc alegeri parlamentare și Partidul Socialiștilor pe care îl cotează ca fiind principalul favorit să devină partide de guvernare ar putea fi exclus din cursă. Jurnalistul dă drept dovadă conferința de presă organizată de primarul municipiului Orhei, Ilan Șor, care a recunoscut că l-a finanțat pe Igor Dodon și partidul acestuia. Primarul din Orhei declară că i-a finanțat mai multe călătorii la Moscova lui Dodon și chiar au mers împreună la Monaco, la un meci de fotbal.

În cadrul aceluiași articol, Soloviov amintește că Dodon nu este primul politician care a fost apropiat al lui Șor și ulterior a ajuns să aibă probleme. Acesta a amintit despre Vlad Filat, care a primit aproximativ 250 de milioane de dolari mită pentru prietenia cu Șor, fapt care l-a costat cariera politică și a fost condamnat la 9 ani de închisoare. Prietenia și legătura lor financiară a fost confirmată și de interceptările convorbirilor telefonice dintre cei doi, apărute pe internet.

Vladimir Soloviov recunoaște că îi este frică că o potențială legătură a lui Dodon cu Șor, care este considerat de marea majoritate a cetățenilor ca hoț, poate costa Partidul Socialiștilor de câteva procente la alegeri și aceștia nu vor putea acumula 51 din cele 101 mandate disponibile în Parlamentul Republicii Moldova.

În Republica Moldova, pe lângă activitatea sa la newsmaker, Vladimir Soloviov este unul din cei mai apropiați prieteni ai jurnalistei Natalia Morari, fapt recunoscut chiar de ea. În cadrul unui interviu, Morari a spus că Soloviov este unul din cei mai buni jurnaliști pe care îi cunoaște.

De menționat faptul că ambii au fost incluși în lista neagră al proiectului Mirotvoretz , care are drept scop identificarea dușmanilor de stat al Ucrainei și a fost inițiat de către Ministerul Apărării al statului vecin. Totodată, activitatea lui Vladimir Soloviov a fost lăudată personal de către președintele rus, Vladimir Putin.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share