Primele mărturii ale miltarilor americani din baza atacată de Iran. De unde știau că vor fi loviți și unde s-au adăpostit

Soldați SUA, Bagdad, Irak, Iran, atac, baze militare

Militarii americani de la baza aeriană Al-Asad din Irak știau că un atac iranian era iminent, așa că s-au putut adăposti cu două ore și jumătate înainte ca rachetele să lovească, relatează CNN, citați de Digi24.

Majoritatea trupelor fie au fost scoase din bază, fie s-au adăpostit în buncăre, cu puțin timp înainte ca rachetele iraniene să lovească, au relatat ofițeri din cadrul bazei pentru jurnaliștii CNN care au primit acces la Al-Asad.

Atacul a durat în jur de două ore, vizând doar zonele americane ale bazei aeriene, adică aproximativ un sfert din suprafața bazei irakiene.

Ofițerii spun că a fost o „minune” faptul că nu au existat victime, deoarece mai multe rachete au aterizat la doar câțiva metri de buncăre și de militarii al căror rol era esențial și au rămas la suprafață. Acestea sunt primele relatări ale militarilor de la Al-Asad în legătură cu atacul de marți noaptea. Ei știau că va avea loc un atac asupra bazei lor, dar nu știau care va fi natura atacului.

Primele rachete au lovit la ora locală 1:34 a.m., iar după o pauză de aproximativ 15 minute a urmat al doilea tir. Încă două runde au mai fost lansate în următoarele două ore. În zori, militarii au ieșit din buncăre și au văzut distrugerile provocate de rachete.

Al-Asad a fost una dintre cele două pe bazele militare irakiene care adăpostea trupele americane atacate de iranieni, ca represalii pentru uciderea generalului Qassem Soleimani.

Președintele american Donald Trump a spus că Soleimani a pregătea „atacuri iminente și sinistre” asupra americanilor, deși nu a precizat când ar fi urmat să aibă loc acestea.

Premierul irakian, Adil Abdul Mahdi, declarase că Iranul a trimis Irakului un mesaj verbal oficial potrivit căruia un atac a început sau va începe în scurt timp, în base militare nespecificate unde se aflau trupe ale SUA.

Pe de altă parte, o sursă diplomatică arabă spus pentru CNN că Irakul a avertizat în prealabil SUA cu privire la „ce baze vor fi lovite” după ce oficialii iranieni le-au transmis informațiile.

Total
0
Shares
Total
0
Share