Externe

Principalul responsabil antidrog din Bulgaria a fost arestat. Este acuzat de luare de mită și colaborare cu traficanții

Pinterest LinkedIn Tumblr

Șeful departamentului bulgar de combatere a traficului cu droguri din cadrul instituţiei însărcinate cu lupta împotriva crimei organizate a fost arestat joi. El este suspectat de luare de mită şi colaborare cu traficanţii de droguri, relatează BTA şi EFE, citate de Agerpres.

Anunțul a fost făcut de procurorul general al Bulgariei, Ivan Gheşev. Acesta a spus într-o conferinţă de presă că Ţvetan Pankov, directorul departamentului de combatere a traficului cu stupefiante, a fost arestat după ce a fost surprins când primea mită. În aceeaşi operaţiune au fost arestaţi alţi doi funcţionari din cadrul aceluiaşi departament, suspectaţi de protejare a unor grupări specializate în traficul cu droguri „nu doar pe teritoriul Bulgariei, ci şi în străinătate’”.

Sunt responsabilii cu rangul cel mai înalt în Bulgaria însărcinaţi cu combaterea traficului cu droguri şi sunt de asemenea persoanele de contact ale partenerilor internaţionali în lupta împotriva traficului de stupefiante”, a mai spus Ivan Gheşev.

Cei trei aveau o îndelungată experienţă în cadrul forţelor de securitate bulgare şi, potrivit televiziunii Nova, de cel puţin trei ani ei au facilitat unele acţiuni de trafic cu droguri în timp ce torpilau activitatea grupărilor adverse celor pe care le susţineau.

Ministrul bulgar de interne, Mladen Marinov, a declarat că va fi analizată în profunzime activitatea Direcţiei generale de luptă împotriva crimei organizate, structura în cadrul căreia funcţionează şi departamentul din care fac parte cei trei responsabili arestaţi, pentru vedea ce mecanisme nu au funcţionat şi ce reforme ar trebui întreprinse.

Bulgaria este o ţară cheie pe ruta est-europeană a traficului de droguri între Turcia şi Europa Occidentală, iar în ultimii ani a devenit şi o importantă ţară de tranzit pentru transportul cocainei. În luna februarie poliţia bulgară a interceptat, în două operaţiuni la date diferite, două transporturi de cocaină, de 500 şi, respectiv, 360 de kilograme.

Întrucât poliţia din statele vest-europene şi-a sporit eficienţa în combaterea traficului de cocaină, zona est-europeană a continentului a devenit mai căutată ca rută alternativă de intrare, scrie agenţia EFE.

Citește și: Poliţia columbiană a confiscat 5 tone de cocaină, cea mai mare captură de droguri de la începutul pandemiei de COVID-19

loading...

Comments are closed.