Actualitate

Privilegiații de la FMF: Președintele de Onoare asigurat cu birou, mașină, telefonie mobilă și indemnizație pe viață cât ultimul salariu, din banii federației

Pinterest LinkedIn Tumblr

Congresul Federației Moldovenești de Fotbal de săptămâna trecută, la care și-a ales președintele, dintr-un singur candidat, a adoptat și un regulament de activitate a organizației. Printre altele, acesta instituie funcția de Președinte de Onoare al FMF, dar și un șir de facilități de care va beneficia persoana respectivă, realizate din contul federației. Până acum, doar fostului șef FMF, Pavel Cebanu i s-a acordat titlul de Președinte de Onoare FMF, transmite Telegraph.md, cu referire la Unimedia.info

În semn de recunoaștere a meritelor considerabile față de Federația Moldovenească de Fotbal „a fost instituită funcția de Președinte de Onoare, se menționează în regulamentul adoptat la ultimul congres. Titlul va fi acordat de către Congresul FMF, iar printre temeiuri se numără „activitate îndelungată în funcția de președinte FMF” apreciată la nivel național și internațional.

Potrivit regulamentului, președintele de Onoare al FMF este invitat la congresele organizației, dar și la ședințele Comitetului Executiv, la care va putea formula recomandări, chiar dacă nu are drept de vot.

De asemenea, candidatura președintelui de Onoare poate fi înaintată la funcții de conducere și tehnice la FIFA și UEFA.

Mai mult decât atât, ajuns la pensie, Președintele Onoare FMF va beneficia „de o indemnizație viageră lunară”, care nu va putea fi mai mică decât salariul pe care îl avea acesta în momentul în care și-a încheiat activitatea la șefia FMF.

Totodată, FMF va trebui să-l asigure cu automobil de serviciu, cu telefonie mobilă gratuită, dar și cu un birou de lucru, amenajat și asigurat cu toate recuzitele necesare. Toate aceste facilități vor fi asigurate din mijloacele financiare ale FMF, stabilește documentul menționat.

La rândul său, președintele de onoare al FMF este obligat să respecte statutul FMF, FIFA și UEFA.

În prezent, fostul șef de la FMF, Pavel Cebanu, deține titlul de Președinte de Onoare al FMF. Acesta a fost prezent și chiar a avut o luare de cuvânt la ultimul congres al organizației. Cei prezenți au adoptat regulamentul menționat, dar și-au reales și președintele FMF.

Învingător în cursă a devenit Leonid Oleinicenco, care și deținea această funcție și a luptat cu sine însuși, alți candidați nefiind înregistrați. Pentru Leonid Oleinicenco au votat 104 din cei 111 delegați ai Congresului.

Comitetul Executiv al Federației Moldovenești de Fotbal a decis să nu înregistreze candidatura fostului internațional Radu Rebeja în cursă. Potrivit unui comunicat al FMF, decizia a fost luată unanim cu votul a 15 membri.

Rebeja a anunțat că va ataca rezultatele alegerilor pentru șefia Federației Moldovenești de Fotbal (FMF), dar și neînregistrarea sa în cursă în judecată.

Citește și: Precizările MAI în legătură cu protestul organizat astăzi de agricultori la sediul instituției

loading...

Comments are closed.