Programul de reparație a drumurilor publice naționale și locale a fost aprobat. Câți bani au fost alocați în acest scop

Programul de reparație a drumurilor publice naționale și locale, elaborat de Ministerul Economiei și Infrastructurii a fost aprobat astăzi de Guvern.

Pentru realizarea Programului de reparaţie a drumurilor publice naţionale, locale, comunale şi a străzilor, Legea bugetului de stat prevede alocarea unei sume totale de 1 375 000 000 lei.

Programul a fost elaborat în temeiul Legii bugetului de stat pe anul 2020 și include două subprograme. Subprogramul de reparație a drumurilor publice naționale, pentru implementarea căruia vor fi alocați 250 000 000 lei, prevede efectuarea reparației capitale a 86,3 km de drumuri. Iar pentru subprogramul de reparație și întreținere periodică a drumurilor publice naționale, locale, comunale și a străzilor au fost distribuite 1 125 000 000 lei. Activitățile planificate în cadrul acestui subprogram presupun îmbunătățirea a 906 km de drumuri din circa 900 localități din republică, sectoarele fiind selectate conform propunerilor Autorităților Publice Locale de nivelul I.

Programul de reparație a drumurilor publice naționale, are la bază proiectele prioritare incluse în Strategia de transport și logistică pentru anii 2013-2020, drumuri din rețeaua prioritară care nu fac parte din rețele internaționale și pentru care anterior a fost dezvoltată documentația de proiect.

Pentru determinarea volumului alocațiilor au fost utilizați coeficienți în funcție de numărul populației primăriei/comunei. La selectarea sectoarelor de drum, prioritate vor avea sectoarele care asigură conexiunea cu instituțiile de menire socio-culturală (școli, grădinițe, instituții medicale etc), conexiunea către agenți economici care oferă servicii populației, accesul de la rețeaua drumurilor publice către localități, numărul populației beneficiari ai drumului.

Citește și: FOTO // Guvernul Chicu a obținut din finanțare externă de aproximativ de două ori mai mulți bani, decât guvernul Sandu

Total
0
Shares
Total
0
Share