Partidul Social Democrat a anunțat retragerea din Guvernul României, după ce miniștrii formațiunii și-au depus demisiile, formalizând astfel decizia de a retrage sprijinul politic premierului Ilie Bolojan.
Într-un comunicat oficial, PSD a transmis: „PSD precizează că demisiile miniștrilor social-democrați reprezintă actul politic prin care a fost formalizată decizia partidului de a retrage sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan.
Din acest moment, premierul nu mai are sprijinul unei majorități parlamentare, ceea ce înseamnă că nu mai are legitimitatea democratică de a exercita funcția de conducere a Guvernului României. Potrivit Constituției, niciun grup și nicio persoană nu pot exercita suveranitatea națională în nume propriu, contrar voinței parlamentare majoritare, rezultate în urma alegerilor libere și democratice.
Totodată, menținerea în fruntea unui guvern nefuncțional, lipsit de o majoritate parlamentară, constituie o abordare profund iresponsabilă, cu implicații negative asupra economiei naționale.
Retragerea miniștrilor PSD nu reprezintă o abandonare a guvernării, ci un act prin care este inițiată schimbarea cerută de o largă majoritate a cetățenilor români. Recesiunea, inflația, prăbușirea consumului și a producției impun o astfel de schimbare! Ar fi fost iresponsabil să continuăm pe aceeași cale care s-a dovedit greșită, mai ales în contextul geopolitic în care ne aflăm!
PSD este pregătit să participe la formarea unui nou guvern pro-european și să susțină un premier, politic sau tehnocrat, care să fie receptiv la problemele cetățenilor și care să aibă capacitatea de a colabora cu partidele care îi asigură majoritatea parlamentară.
Până la formarea unui nou guvern, PSD va asigura sprijinul parlamentar pentru adoptarea actelor normative necesare în derularea proiectelor cu finanțare europeană.
De asemenea, miniștrii demisionari ai PSD își vor îndeplini atribuțiile guvernamentale, până la finalizarea procedurilor legale, care se încheie prin publicarea în Monitorul Oficial a decretului prezidențial privind vacantarea funcțiilor. În această perioadă, miniștrii PSD nu vor mai participa la ședințele de guvern, dar își vor delega reprezentarea către secretarii de stat desemnați de celelalte partide din Coaliția de guvernare.”
Din Guvernul României au demisionat următorii reprezentanți ai PSD:
- viceprim-ministrul Marian Neacșu;
- ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban;
- ministrul Justiției, Radu Marinescu;
- ministrul Agriculturii, Florin Barbu;
- ministrul Energiei, Bogdan Ivan;
- ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete;
- ministrul Muncii, Florin Manole;
- secretarul general al Guvernului, Radu Oprea.

Luni, 20 aprilie 2026, 5 mii de social-democrați au votat, în proporție de 97,7%, retragerea sprijinului politic acordat lui Ilie Bolojan, președintele PNL, aflat în funcția de premier, fiind solicitată și demisia lui Ilie Bolojan. Ilie Bolojan a anunțat că nu intenționează să demisioneze, iar după plecarea miniștrilor PSD va propune interimari din actuala garnitură guvernamentală, pe un termen de 45 de zile, perioadă în care poate fi depusă și o moțiune de cenzură.
Ieri, Nicușor Dan, președintele României, a anunțat că țara se află în criză politică, însă, la această etapă, nu are împuterniciri constituționale pentru a interveni, decât în calitate de mediator. Șeful statului a făcut apel la calm și la menținerea orientării pro-occidentale, menționând că, în cadrul consultărilor organizate la Palatul Cotroceni, a fost asigurat că partidele din coaliția destrămată nu se vor alia cu AUR pentru a forma o nouă guvernare. Pe de altă parte, liderii USR, minoritari în fosta coaliție, au subliniat că pot exista discuții cu membri ai AUR în mod individual, nu cu formațiunea.




1 Informație relevantă
Puteți comenta pe Facebook.