Partidul Socialiștilor va organiza în această sâmbătă la Chișinău „Marșul Familiei”.
Anunțul a fost făcut în Parlament de către președintele PSRM, liderul fracțiunii socialiștilor, Igor Dodon. Potrivit acestuia, adunarea este planificată pentru ora 09:30 la Academia de Studii Economice (ASEM), iar la ora 10:00 coloana va porni în marș spre scuarul Catedralei.
„PSRM a susținut și va susține întotdeauna valorile familiei tradiționale și instituția familiei. Suntem împotriva propagandei LGBT și solicităm tragerea la răspundere pentru aceasta.
Îi invităm pe toți cei care împărtășesc viziunile și valorile noastre să se alăture Marșului Familiei în această sâmbătă”, a declarat Igor Dodon.



